Anghel Alexandru

Guvernul vrea o injecție de 3,5 miliarde de euro de la UE

absorbtie fonduri europene

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat că deşi în primele cinci luni ale anului nivelul de absorbţie a fost sub aşteptări, la finalul anului obiectivul de 3,5 miliarde euro va fi atins. „La final de an vom atinge obiectivul pe care l-am spus, acela de peste 3,5 miliarde de euro în facturi către Comisia Europeană. E adevărat, în primele cinci luni ale acestui an ceea ce noi am estimat a fost sub aşteptările pe care le-am avut iniţiale pentru că sunt multe facturi care nu ajung încă la noi din partea marilor companii de lucrări, în special la mediu şi la transport”, a explicat Teodorovici.

 

El a arătat că în cursul acestei luni vor avea loc discuţii cu toate companiile de construcţii şi cu cei care supervizează aceste lucrări pentru a vedea exact care sunt cauzele. Teodorovici a enumerat şi o parte din cauzele care au dus la această situaţie.

 

„În primul rând sunt companii care au licitat cu preţuri foarte mici. Mai mici decât ar fi putut să fi făcut acele lucrări, motiv pentru care acum efectiv sunt blocate. Un alt motiv este că unele companii au dispărut şi atunci am mers către subcontractori să termine contractele, deci motive de acest fel. O să modificăm în primul rând legislaţia pe achiziţii publice ca să nu mai permită astfel de situaţii, să nu se mai conteste atât de des precum se întâmplă astăzi şi multe astfel de situaţii pe care dorim să le evităm”, a declarat Teodorovici.

 

Referindu-se la fondurile europene alocate României în actualul cadru financiar, ministrul a afirmat că aceste sume vor fi cheltuite în proporţie de 80% până la finalul anului 2015. Întrebat ce se întâmplă cu restul de 20%, Teodorovici a răspuns că este „un risc pe care România îl are pentru perioada 2009-2012 când lucrurile au stagnat efectiv”.

 

 

 

Ultimele Articole