Buget 2010 – Guvernul vrea să taie din cheltuielile salariale circa 3,5 miliarde lei. Cum comentaţi?

agentii, buget, deficit bugetar, disponibilizari, economie, FMI, Gheorghe Pogea, Guvern, Legea salarizarii unitare, Ministerul Finantelor, PIB, Pogea, restructurare

Ministerul Finanţelor Publice colectează date privind numărul de angajaţi din sistemul public. Spre exemplu, pentru luna septembrie, numărul total de angajaţi din sectorul bugetar a fost de 1.388.835. Bugetat pentru anul 2009, numărul a fost de 1.414.465. Acesta a fost numărul avut în vedere la elaboarea bugetului pe 2009. Pe 2010 se prevede o reducere a cheltuielilor cu personalul la 8,7% din PIB. (PIB, aproximativ 525 miliarde [lei n.r.]), respectiv cheltuielile cu personalul vor fi mai mici cu circa 3,5 miliarde lei sau 0,68% din PIB. În anul 2009, numărul posturilor faţă de cele bugetate este mai scăzut cu 16.975 la nivelul bugetului de stat (luna septembrie, anul curent)”, a declarat ministrul interimar al Finanţelor, Gheorghe Pogea.

Astfel, numărul total al angajaţilor la stat a fost mai mic cu 25.630 în luna septembrie, faţă de cel avut în vedere la construirea bugetului de stat pe anul 2009.

Pogea susţine că cele mai mari creşteri ale salariilor în acest an s-au înregistrat la nivelul autorităţilor locale unde veniturile angajaţilor au crescut în medie cu 15,3%, faţă de anul trecut.

„La nivelul autorităţilor centrale, care pot fi controlate riguros de guvern, acestea (creşterile salariale, n.r.) au crescut doar cu 2,9% pe primele opt luni. Depăşiri mai mari sunt la nivelul autorităţilor locale: 15,3% (efectele autonomiei locale)”, a spus reprezentantul Ministerului de Finanţe.

Gheorghe Pogea a adăugat că „în anul 2009, nu au avut loc majorări ale salariilor individuale ale personalului din sistemul public şi nici a numărului de persoane”.

„Creşterea cu 9,2% a cheltuielilor de personal pe primele nouă luni din 2009, comparativ cu nouă luni 2008 se datorează faptului că în 2008, în ultimul trimestru al anului, au avut loc majorări de salarii care acum se repercutează prin anualizare pe 12 luni. Pe cale de consecinţă, masa salarială este mai mare”, a mai spus Pogea.

El a precizat că Legea salarizarii unitare, reforma pensiilor, restructurarea agenţiilor (masură intrată în vigoare), alături de legea responsabilităţii fiscale reprezintă măsuri care vor conduce la profunde reforme structurale, printre efectele acestora urmând să se numere în primul rând consolidarea fiscală şi reducerea deficitului bugetar de la circa 7,3% din PIB în 2009 la mai puţin de 3% în 2012.

Peste 17.000 de posturi au fost reduse în 2009, prin angajarea unei persoane la şapte plecate, susţine Pogea.

Ministrul interimar al Finanţelor susţine că, în acest an, prin aplicarea măsurii privind angajarea unei singure persoane în locul altor şapte persoane care au părăsit sistemul bugetar s-a reuşit reducerea numărului de posturi în sistemul bugetar cu peste 17.000 de angajaţi.

„Au fost îngheţate angajările. Peste 17.000 de posturi au fost reduse prin angajarea doar a unei persoane din şapte care au părăsit sistemul. Acest mecanism se va păstra şi în cursul anului 2010. Este un proiect avut în vedere de către MFP, care împreună cu ministerul comunicaţiilor va extinde utilizarea acestor sisteme de plăţi în perioada următoare, absolut necesare pentru îmbunătăţirea capacităţii administrative, dar mai ales pentru economie de timp la contribuabil”, a precizat Pogea.


Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrării pe site pentru comentarii. De acum îţi poţi exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai uşor. Comenteaza şi tu!

Ultimele Articole