Creatorul companiei Autoitalia Group, Herbert Stein, a decis transferul acţiunilor deţinute în România către Levi Group, conducerea importatorului fiind preluată temporar de Ori Lahav.
Potrivit acestuia, nu valoarea tranzacţiei este importantă, ci investiţiile ulterioare, despre care nu a oferit însă detalii.
‘Nu vă pot spune o cifră referitoare la tranzacţie, dar vorbim despre milioane de euro. Nu cred că este importantă suma plătită, ci cât vom investi în viitor. Vom vedea cât vom investi în perioada următoare’, a precizat Lahav.
Întrebat de ce compania israeliană a ales România pentru derularea afacerilor pe segmentul auto, CEO-ul temporar al Autoitalia Group a enumerat o serie de avantaje pe care le are piaţa locală, între care şi activitatea derulată până în prezent de către importator sub conducerea lui Herbert Stein.
‘În afară de faptul că Bucureştiul este un oraş frumos, am ales România pentru că noi credem în potenţialul acestei ţări. În al doilea rând, credem în forţa pieţei locale. Cred că piaţa auto din România este una puternică şi, cel mai important, credem în Autoitalia Group. Noi ne dorim să stăm în România cât mai mult timp’, a menţionat Ori Lahav.
Acesta a adăugat că, în perioada următoare, cel mai probabil în iunie sau iulie, va fi lansată în România noua Lancia, model construit pe platforma Chrysler, urmând ca din aceeaşi perioadă să fie comercializată şi gama Jeep.
‘Nu am venit din Israel cu o baghetă magică. Nu am de unde să ştiu ce se va întâmpla mâine. Cred, însă, că în maxim şase luni, clienţii Autoitalia Group vor simţi schimbarea’, a spus directorul executiv al Autoitalia Group, care a subliniat, totodată, că în privinţa vânzărilor din acest an, se mizează pe un număr de unităţi cel puţin echivalent cu cel din 2010.
De asemenea, oficialul companiei nu a ascuns faptul că dacă vor exista oportunităţi de afaceri, este posibilă cumpărarea altor dealeri din România, iar la polul opus, închiderea activităţii altora.
Levi Group, din Tel Aviv, Israel, operează la nivel internaţional în domeniul nylonului, prin firma Nilit, în domeniul auto, prin Mediterranean Car Agency.
Acordul de transfer supra proprietăţii Autoitalia a fost semnat de către Herbert Stein, preşedinte şi fondator al companiei în 1993, şi Ori Lahav, director executiv al Mediterranean Car Agency.
Compania israeliană este importatorul exclusiv al mărcilor Grupului Fiat (Fiat, Fiat Professional, Alfa Romeo, Lancia şi Abarth), încă din anul 1950, fiind recunoscută pentru profesionalismul său pe piaţa auto din Israel.
Autoitalia Group va continua să importe, să comercializeze şi să ofere servicii after-sales pentru toate mărcile şi modelele din portofoliul său: Fiat, Fiat Professional, Alfa Romeo, Lancia, Abarth, Ssang Yong, Infiniti şi Segway.
Conform surselor din piaţă, tranzacţia de preluare a Autoitalia Group de către Levi Group ar fi costat în jur de 20 de milioane euro.
La ora actuală, Grupul AutoItalia deţine, la nivel naţional, 39 de centre de vânzare şi asistenţă tehnică, dintre care două se află în Bucureşti.
Cel mai nou complex al AutoItalia Group a fost inaugurat pe data de 7 octombrie 2010, în Capitală, în cartierul Colentina, al treilea showroom auto integrat din ţară, după o investiţie de cinci milioane de euro.
În cadrul amplasamentului, ce se întinde pe o suprafaţă de 4.995 metri pătraţi, sunt amplasate: un garaj subteran, un service auto şi zona de showroom.