Hershey şi-a asigurat finanţare de la Bank of America şi de la JP Morgan Chase, pentru a putea avansa singur o ofertă către Cadbury, dar analizează în paralel şi posibilitatea unei oferte comune cu producătorul italian Ferrero, potrivit presei internaţionale.
Chiar şi în a doua variantă, americanii vor să deţină controlul. În eventualitatea unei noi oferte pentru Cadbury, nu este exclus ca producătorul Kraft să-şi ridice oferta de 16,5 mld. dolari, pe care britanicii au refuzat-o, considerând-o derizorie.
În caz de succes, preluarea Cadbury ar permite Kraft, numărul doi la nivel mondial în sectorul agroalimentar, să devină lider pe segmentul dulciurilor şi al ciocolatei. Între timp, se pare că şi Nestle a devenit interesată de firma britanică.