„Am avut mai multe negocieri cu cei de la BERD. Important este că sunt încheiate toate detaliile şi că am ajuns la o înţelegere cu cei de la BERD. Acordul privind acest credit va fi semnat în a doua decadă a lunii iulie, în prezenţa ministrului Economiei, Ion Ariton”, a declarat miercuri pentru NewsIn directorul general al Hidroelectrica, Constantin Trihenea.
Potrivit acestuia, retehnologizarea centralei de la Bicaz va costa în total 138 milioane euro.
De altfel, amenajarea hidroenergetică Bicaz este prima de acest gen din ţară, iar anul trecut a împlinit 50 de ani de la inaugurare. Cu această amenajare aveau să fie puse bazele sistemului hidroenergetic din ţara noastră. Din amenajarea hidroenergetică Bicaz fac parte hidrocentrala Bicaz (sau Stejaru) şi barajul Izvorul Muntelui. Hidrocentrala Bicaz are şase grupuri cu o putere instalată de 210 MW.
Hidroelectrica estimează pentru acest an scăderea producţiei de electricitate cu 20%, la 15,5 TWh, faţă de producţia record realizată anul trecut, de 19,5 TWh. De asemenea, compania şi-a planificat pentru acest an un profit brut de 85 milioane lei, de aproape cinci ori mai mic faţă de cel realizat anul trecut, de 390 milioane lei.
Potrivit bugetului de venituri şi cheltuilei pe 2011, aprobat de Guvern, Hidroelectrica preconizează pentru acest an venituri totale de 3,06 miliarde lei şi cheltuieli totale de 2,98 miliarde lei. Totodată, producătorul de electricitate şi-a stabilit pentru 2011 cheltuieli cu investiţiile de 1,51 miliarde lei, cel mai înalt nivel privind investiţiile pentru o companie de stat.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică şi servicii tehnologice de sistem din România. Hidroelectrica a acoperit anul trecut 36% din producţia de energie electrică a ţării şi foloseşte sursele regenerabile.
Compania este deţinută de statul român, prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi are circa 5.300 de angajaţi. Hidroelectrica administrează 326 centrale hidroelectrice şi staţii de pompare, ce însumează o putere instalată de peste 6.300 MW.