Într-un discurs rostit la New York, Hillary Clinton s-a referit la ‘ameninţarea specifică, credibilă, dar neconfirmată a reţelei Al-Qaida la adresa americanilor şi în special a New York-ului şi Washingtonului’. Autorităţile americane nu făcut până în prezent o legătură explicită între această ameninţare, dezvăluită joi seara, şi Al-Qaida.
Secretarul de stat american a afirmat că, dacă va fi necesar, SUA nu se vor ezita să recurgă la forţă militară împotriva grupurilor teroriste precum Al-Qaida. Însă, a menţionat ea, Statele Unite vor respectarea principiul statului de drept. Aceasta include respectul pentru suveranitatea altor state, precum şi pentru legile conflictelor armate, a adăugat ea.
Informat de joi în legătură cu această ameninţare, care survine la numai două zile înainte de comemorarea a 10 ani de la atacurile teroriste soldate cu aproape 3.000 de victime, preşedintele Barack Obama le-a cerut din nou vineri responsabililor cu lupta împotriva terorismului ‘să-şi dubleze eforturile’.
Potrivit purtătorului său de cuvânt Jay Carney, programul preşedintelui, care prevede pentru duminică vizite la New York, Pentagon şi Skhanksville /Pennsylvania, estul SUA/, unde s-a prăbuşit cel de-al patrulea avion, nu s-a modificat.