Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii a spus că nu există noţiunea de demisie de onoare.
Horaţius Dumbravă şi Bogdan Gabor au pus în discuţia membrilor CSM o excepţie potrivit căreia o decizie care produce efecte intrând în circuitul civil poate fi revocată de organul administrativ.
Judecătorul Horaţius Dumbravă a indicat în acest sens decizia Curţii Constituţionale nr. 478 din 2011, potrivit căreia o hotărâre a instanţelor poate fi revocată dacă este de ordine publică chiar dacă a intrat în circuitul civil.
Horaţius Dumbravă ceruse să fie discutat ca prim punct în şedinţa Plenului CSM solicitarea UNJR privind contestaţia faţă de decizia din 4 ianuarie prin care Oana Schmidt Hăineală a fost aleasă preşedinte, precum şi suspendarea procedurii de alegere a vicepreşedintelui Consiliului.