Hosni Mubarak, eliberat din închisoare

Hosni Mubarak

„În cadrul legii privind starea de urgenţă, (puterea militară) a ordonat ca Mubarak să fie plasat în arest la domiciliu”, a anunţat un comunicat al Guvernului instaurat de armată după destituirea, la 3 iulie, a succesorului lui Mubarak, islamistul Mohamed Morsi.

 

Preşedintele interimar Adly Mansour a decretat stare de urgenţă, oferindu-le forţelor de securitate competenţe extinse pentru cel puţin o lună, după dispersarea taberelor susţinătorilor lui Morsi la Cairo, ceea ce a provocat sute de morţi.

 

Un tribunal a ordonat miercuri, în cel de-al patrulea dosar, privind îmbogăţirea sa ilegală, eliberarea lui Hosni Mubarak, care a depăşit durata maximă a detenţiei preventive în trei dosare în care este acuzat.

 

Procesul său pentru crimă şi corupţie este în desfăşurare, iar o nouă audiere este prevăzută pentru duminică, dar în teorie el ar putea să compară liber, cu excepţia situaţiei în care Parchetul formulează noi acuzaţii, aşa cum a fost cazul până în prezent, pentru a-l menţine în arest preventiv.

Ultimele Articole