Ialomiţianu şi Vreme sunt cei mai bogaţi dintre noii miniştri, iar Boagiu are cele mai mari datorii

Anca Boagiu, bogati, datorii, Gheorghe Ialomitianu, ministri, remaniere, Valerian Vreme

Gheorghe Ialomiţianu are şase terenuri intravilane, în suprafaţă totală de 5.978 metri pătraţi, un apartament şi două case, în oraşul Braşov şi judeţul Braşov, conform declaraţiei de avere depusă de acesta la 14 iunie, în care se specifică faptul că bunurile imobiliare enumerate au fost moştenite de soţia acestuia, au fost câştigate în instanţă sau au fost cumpărate.

De asemenea, ministrul Finanţelor deţine un cont curent bancar, în sumă de 19.000 de lei, şi nu are credite la bănci sau datorii la persoane fizice. Venitul anual declarat este de aproximativ 170.000 de lei şi provine din indemnizaţia de parlamentar şi din salariul de profesor, precum şi din activitatea soţiei sale. Gheorghe Ialomiţianu mai este proprietar a patru tablouri care, conform documentului citat, reprezintă „peisaje” şi sunt estimate la o valoare de 38.000 de lei.

Ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, are un teren agricol, de 1.865 metri pătraţi, două terenuri intravilane, cu o suprafaţă cumulată de 2.465 metri pătraţi, trei apartamente, o casă şi două spaţii comerciale, în Oneşti şi Bacău, toate obţinute prin cumpărare, potrivit declaraţiei de avere depusă de demnitar la 10 iunie.

Vreme deţine acţiuni la o bancă, în valoare de 30.000 de euro, dar a contractat şi două credite, de 1.000 de euro, respectiv 20.000 de lei, scadente în acest an.

Veniturile familiei Vreme, în anul fiscal de referinţă, au fost de aproximativ 250.000 de lei, ele provenind din îndemnizaţii, salarii, dividende, chirii sau din vânzarea unor acţiuni deţinute la o bancă.

Conform declaraţiei de interese, depusă la aceeaşi dată ca şi declaraţia de avere, actualul ministru al Comunicaţiilor este acţionar, împreună cu soţia sa, la cinci societăţi comerciale.

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, are în proprietate două terenuri intravilane, în suprafaţă cumulată de 4.400 metri pătraţi, şi a două case, acestea fiind situate într-o comună din judeţul Timiş şi în Timişoara, conform declaraţiilor de avere a acestuia, actualizată în iunie.

Valeriu Tabără are depozite bancare în valoare de 108.000 de lei, dar şi credite bancare de 10.000 de euro, respectiv 155.000 de lei. Potrivit documentului, ministrul deţine un autoturism, din 2007, cumpărat în rate. Veniturile declarate de actualul ministru al Agriculturii sunt de aproximativ 275.000 de lei şi provin din activităţile sale parlamentară, universitară, academică şi de cercetare ştiinţifică.

Noul ministru al Muncii, Ioan Nelu Botiş, este proprietar al unui teren intravilan, de 1.929 metri pătraţi, în judeţul Cluj, al unei case şi al unui spaţiu comercial, în municipiul Bistriţa. Potrivit declaraţiilor de avere şi de interese, depuse la 2 iunie, familia Botiş deţine tablouri estimate la 3.000 de euro, iar soţia ministrului este acţionar unic al unei societăşi comerciale care i-a adus venituri şi dividende în valoare cumulată de 210.000 lei.

Veniturile anuale ale familiei Botiş sunt completate de indemnizaţia de parlamentar a actualului ministru, în valoare de 58.000 de lei, şi de alte 22.000 de lei care provin de la Universitatea Tehnică din Cluj, ca rezultat al activităţii de doctorand a soţiei demnitarului.

Ministrul Economiei, Ion Ariton, conform declaraţiei sale de avere depusă pe 14 iunie, nu deţine terenuri, ci doar un apartament, moştenit, o casă, ambele în Sibiu, precum şi o casă de vacanţă, în judeţul Sibiu. Ariton are acţiuni de aproximativ 45.000 de lei, la o bancă, dar şi datorii de 30.000 de euro, scadente în 2011, la două persoane fizice.

Potrivit documentului citat, ministrul Economiei are un autoturism de lux, cumpărat în 2008, iar veniturile familiei sunt constituite din indemnizaţia de parlamentar a actualului ministru şi din activitatea de medic de familie a soţiei acestuia.

Dintre noii miniştri ai Cabinetului Boc, Anca Boagiu are averea cea mai mică, dar cele mai mari datorii. Actualul ministru al Transporturilor, conform declaraţiei de avere din 15 iunie, este proprietar al unui apartament, în Constanţa, al unei case, în Bucureşti, al unui autoturism, din 2008, şi al unui cont bancar de investiţii, în sumă de 23.714 lei.

Anca Boagiu a contractat un împrumut bancar de 285.000 de lei, scadent în 2027, şi o datorie de 40.000 de euro, returnabilă în 2038, la o persoană fizică.

Ministrul Transporturilor, în anul fiscal încheiat, a obţinut 66.489 de lei, ca vicepreşedinte al Senatului României, şi 16.853 de lei din activităţi extraparlamentare, respectiv „asistenţă derulare contract”. Demnitarul a primit şi de la Senat 91.000 de lei, sumă forfetară destinată cheltuielilor biroului senatorial.

Anca Boagiu are inele, cercei, brăţări şi ceasuri estimate la 15.000 de euro, „rame”, tacâmuri, vase şi vaze, de 7.000 de euro, obiecte de cult, icoane şi colecţii de artă, în valoare de 20.000 de euro, bunurile enumerate fiind cumpărate sau moştenite.

Ultimele Articole