Money.ro

Ialomiţianu: Vom analiza din nou proiectul de buget pe anul viitor, pentru eventuale realocări

Ialomiţianu, proiect de buget

„Au fost discuţii în coaliţie privind filosofia acestui buget şi am mers pe ideea că este corect să dăm cât mai mulţi bani pentru investiţii. Sigur că unii colegi au spus că să alocăm sume pentru Ministerul Învăţământului şi cel al Culturii, dar vreau să spun că Ministerul Învăţământului nu finanţează toate cheltuielile pentru învăţământ. Noi analizăm în cadrul Ministerului Finanţelor şi vedem dacă există posibilitatea realocării, dar nu putem trece peste deficitul de 1,9%”, a spus ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.

 

Surse oficiale au declarat anterior agenţiei MEDIAFAX că liderii coaliţiei au convenit miercuri ca proiectul de buget pentru 2012 să fie aprobat de Guvern săptămâna viitoare, probabil într-o şedinţă specială, mai mulţi miniştri, în principal cei ai UDMR, fiind nemulţumiţi de fondurile repartizate, în timp ce membri ai coaliţiei, inclusiv din partea PDL, reclamă fondurile insuficiente repartizate autorităţilor locale.

 

Potrivit acestora, proiectul de buget ar urma să fie aprobat de Guvern la finele săptămânii viitoare, pe 25 noiembrie, şi să fie trimis Parlamentului la 28 noiembrie. Citește articolul