Ianukovici: Premierul Iulia Timoşenko trebuie să demisioneze

demisie, Ianukovici, Iulia Timoşenko, presedintele ucrainei, Timoşenko

Ianukovici va fi învestit în funcţie pe 25 februarie, după ce Iulia Timoşenko şi-a retras acţiunea în justiţie împotriva rezultatelor alegerilor, pe motiv că judecătorii sunt părtinitori.

O nouă coaliţie de guvernământ va fi formată în Ucraina până la sfârşitul săptămânii, a declarat duminică, la Kiev, preşedintele ales Viktor Ianukovici. El a precizat că, împreună cu formaţiunea pe care o conduce, Partidul Regiunilor, ia în calcul posibilitatea de a semna un acord depolitizat care va conveni tuturor fracţiunilor parlamentare.

Preşedintele ar vrea ca noua alianţă să fie numită Coaliţia de stabilitate şi reforme. Yanukovici a vorbit şi despre trei posibili candidaţi la postul de premier: omul de faceri Sergey Tigipko, clasat pe locul al treilea la csrutinul prezidenţial, fostul ministru de externe Arseniy Yatsenyuk şo fostul ministru de finanţe Mykola Azarov.

Din Parlamentul ucrainean fac parte cinci formaţiuni: Partidul Regiunilor, cu 171 de deputaţi, Blocul Iulia Timoşenko – 153 de deputaţi, blocul Ucraina Noastră-Autoapărare Populară, cu 71 de deputaţi, Partidul Comunist, cu 27 de deputaţi, Blocul Popular Litvin, cu 20 de deputaţi şi opt parlamentari independenţi.

Comisia Electorală Centrală a validat victoria lui Ianukovici la prezidenţialele din 7 februarie, cu 48,95% din voturi în faţa Iuliei Timoşenko, rivala sa care a primit 45,47% din sufragii. Circa 4,36% dintre alegători au votat împotriva ambilor candidaţi, o opţiune prevăzută de codul electoral ucrainean.