Procurorii DNA au cerut recent judecătorilor instanţei supreme să devanseze termenul de judecată acordat iniţial în 14 aprilie pentru judecarea recursurilor făcute de cei opt oameni din fotbalul românesc, condamnaţi în apel la pedepse cu suspendare sau cu executare.
Magistraţii instanţei supreme au admis cererea DNA şi au stabilit ca judecarea recursurilor să înceapă în 11 februarie.
Curtea de Apel Bucureşti a decis, în 12 noiembrie 2012, condamnarea lui George Copos, principal acţionar al FC Rapid, la cinci ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi pentru patru ani pentru înşelăciune în formă continuată. Copos a mai primit un an şi şase luni pentru evaziune fiscală. În sentinţa dată, judecătorii au reţinut, în fiecare caz, pedeapsa cea mai mare, respectiv cinci ani de închisoare cu executare pentru George Copos.
În acest dosar au mai fost condamnaţi preşedintele clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu (trei ani de închisoare şi trei ani interzicerea unor drepturi), fostul vicepreşedinte al clubului Oţelul Galaţi, Mihai Stoica, în prezent managerul general al FC Steaua, (patru ani cu executare şi interzicerea unor drepturi pentru trei ani), fostul preşedinte executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea (şapte ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi timp de şase ani), fostul impresar Ioan Becali (opt ani de închisoare cu executare şi şapte ani de interzicere a unor drepturi), fratele acestuia, Victor Becali (şapte ani de închisoare cu executare şi şapte ani interzicere a unor drepturi), fostul internaţional şi impresar Gheorghe Popescu (trei ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi timp de doi ani), fostul acţionar al FC Dinamo, în prezent deputat PP-DD, Gheorghe Nețoiu (trei ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi timp de doi ani).
Cei opt oameni de fotbal au fost deferiţi justiţiei în 2 octombrie 2008, de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal. În rechizitoriul DNA sunt prezentate 12 transferuri ale unor fotbalişti români efectuate de la cluburile Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi către cluburi din străinătate, în perioada 1999 – 2005.
Este vorba despre transferurile jucătorilor Cristian Dulca – realizat în ianuarie 1999, de la clubul de fotbal Rapid Bucureşti la clubul sud-coreean Pohang Steelers, Iulian Arhire – de la clubul Oţelul Galaţi la Pohang Steelers, realizat în martie 1999, Cosmin Contra – de la Dinamo la Deportivo Alaves, realizat în iunie 1999, Ionel Ganea – de la clubul de fotbal Gloria Bistriţa la VfB.Stuttgart, din iulie 1999, Paul Codrea – de la Dinamo Bucureşti (împrumutat la FC Argeş Dacia Piteşti) la Genoa Cricket and Spa din Italia, realizat în ianuarie 2001, Florin Cernat – din februarie 2001, de la Dinamo Bucureşti la Dinamo Kiev din Ucraina, Bogdan Mara – din iulie 2001, de la Dinamo Bucureşti la Deportivo Alaves, Nicolae Mitea – din august 2003, de la Dinamo la Ajax Amsterdam, Lucian Sânmărtean – din august 2003, de la Gloria Bistriţa la Panathinaikos Atena, Florin Bratu – din septembrie 2003, de la Rapid Bucureşti la Galatasaray Istanbul, Dan Alexa – de la Dinamo Bucureşti la Guoan Beijing, în Republica Populară Chineză, realizat în luna iunie 2004 şi Adrian Mihalcea – din iulie 2005, de la Dinamo Bucureşti, la Chunnam Dragons din Coreea de Sud.