Idei de afaceri finantate din bani privati

credite banci, idee de afaceri, Marius Ghenea

Potrivit unui proiect de lege aprobat recent de Guvern, investitorii privaţi, persoane fizice, pot da firmelor tinere împrumuturi de cel puţin 5.000 de euro, fără dobândă, pe o perioadă de minimum trei ani. Împrumutul luat direct de la investitor vine ca o alternativă la creditul bancar, foarte greu de obţinut de firmele mici, spun tinerii antreprenori.

 

Ionuţ Dumitru este unul dintre cei care s-a lovit de problema lipsei banilor, atunci când, împreună cu un coleg, a pornit o firmă de software, în 2012.

 

„Procesul de accesare a unui credit pentru o afacere la început este la fel de anevoios şi de complicat ca pentru o firmă care deţine resurse financiare şi umane pentru a pregăti finanţarea”, spune Ionuț Dumitru.

 

Ca să dea împrumuturi, băncile cer garanţii pe care o firmă aflată la început nu le poate da.

 

„Banca îi poate da facilităţi în ce priveşte costurile, însă antreprenorul are nevoie de fonduri proprii, ale apropiaţilor şi, la un moment dat, intervin şi aceşti investitori privaţi”, spune Cristian Tudorescu, coordonatorul proiectului Tineri Antreprenori.

 

În schimbul banilor, investitorul privat devine acționar la firma pe care o finanțează și beneficiază de facilități fiscale. Este scutit de impozitul pe veniturile din dividende și de cel pe profit, la vânzarea acțiunilor pe care le deține. Singura condiție este să rămână acționar la firmă cel puțin trei ani.

 

„Proiectul va avea impact cu precădere în zona de IT, în zone cu potenţial de creştere, pentru că acolo se pretează acest gen de investiţii, investiţii făcute de oameni de afaceri cu experienţă şi cu capital”, spune investitorul Marius Ghenea.

 

Facilitățile fiscale oferite de stat nu acoperă și riscurile mai mari pe care investitorul privat și le asumă oferind bani unei afaceri mici.

 

„Ar dori să vadă şi în momentul în care pierd banii, pentru că se poate întâmpla, acea pierdere să fie dedusă fiscal. La acest moment, nu este prinsă în lege”, spune Cristian Tudorescu.

 

Potrivit estimărilor oficiale, în România există câteva zeci de investitori privați care finanțează afaceri la început, din propriile fonduri, cu sume care pornesc de la 10.000 de euro și ajung la 50.000 de euro. Firmele din domeniul IT, al tehnologiei și al internetului sunt considerate a fi cele mai sigure investiții, pentru ca produsele și serviciile lor pot fi vândute peste tot în lume. La nivel Uniunii Europene, numărul investitorilor privați ajunge la 30.000.

 

Ultimele Articole

Lasă un comentariu