Marian Manolache

Rompetrol ieftineşte carburanţii. Modest

carburanţi Petrom, Petrom, pret benzina, pret motorina

Scăderea vine după ce, săptămâna trecută, aceeaşi firmă a efectuat o majorare cu 6, respectiv 12 bani. Odată cu această modificare motorina a ajuns mai scumpă decât benzina.

 

Pe de altă parte, Petrom nu a operat nicio modificare de preţ, după ce, la data de 14 octombrie, a crescut preţul carburanţilor cu aceleaşi valori ca şi Rompetrol

 

Cu cât s-a scumpit benzina în România din 2009 şi până acum

 

România este vicecampioana Uniunii Europene la ritmul de scumpire a benzinei în ultimii doi ani şi jumătate, după Grecia. Preţul celui mai ieftin sortiment a crescut în ţara noastră cu 85% din 2009 până acum, de două ori mai mult decât ritmul scumpirii din Uniune.

 

Două treimi din procentul cu care s-a majorat este legat direct de companiile petroliere, restul provine din accize şi taxe, arată o analiză The Money Channel în baza datelor Comisiei Europene.

 

Preţul benzinei este încă o dată temă de indignare pentru şoferii români, după ce Petrom, cea mai mare companie petrolieră locală, a scumpit din nou benzina. Datele Comisiei Europene arată că România este pe locul doi la scumpirea benzinei, între ianuarie 2009 şi octombrie 2011.

 

În această perioadă, preţul celui mai ieftin sortiment de carburant s-a majorat cu 85% în ţara noastră faţă de o medie europeană a scumpirilor de 46%. Grecia este singurul stat care a înregistrat scumpiri mai mari. De altfel, datele Comisiei Europene arată că România este aliniată în momentul de faţă la preţurile din Uniunea Europeană, dacă excludem accizele şi taxele. Din cauza accizelor mai mici, şoferii români încă beneficiază de o benzină mai ieftină cu 17% faţă de media Uniunii Europene, potrivit datelor Bruxelles-ului.