Ieşirea din criză nu trebuie făcută pe spatele pensionarilor şi al mamelor, spun specialiştii. Secretarul general al AOAR, Cristian Pârvan susţine că există multe măsuri alternative pentru problemele imediate ale României. De cealaltă parte, iniţiatorul „Legii mamelor”, Lavinia Şandru este de părere că românii nu ar fi fost în situaţia asta dacă măsurile erau luate mai devreme.
Intenţia guvernului de a reduce indemnizaţiile de creştere a copilului a stârnit revolta mamelor. Iniţiatorul „Legii mamelor”, Lavinia Şandru susţine că banii care se obţin în urma modificării nu justifică aplicarea măsurii.
„Cu reducerea indemniza’iilor, cu plafonarea indemnizaţiilor la 6 milioane s-ar face o economie de 0,02% din PIB. Chiar merită sa facem economia asta de nimic în condiţiile în care pierderile vor fi imense? Eu cred ca nu”, a spus Şandru.
„De la pensionari înseamnă că nu respectăm trecutul României. La salariaţi, nu respectăm prezentul şi cu copii, viitorul. Ca urmare, nu prea respectăm pe nimeni. Aici este problema care ne preocupă pe noi. Faptul că sunt afectate toate categoriile nediscriminatoriu şi pe partea cealaltă continuăm să asistăm la o risipire a banului public absolut de neacceptat. Sunt şi alte măsuri cu efect imediat dacă vrem să le luăm şi dacă chiar ne interesează să nu lovim în toate categoriile sociale”, a afirmat Pârvan.
Cristian Pârvan spune că executivul trebuie să fie atent la setul de măsuri pe care vrea să-l aplice. Dacă el nu va avea efectul scontat, acela de a reduce cheltuielile, singura soluţie va fi creşterea taxelor şi impozitelor, lucru care va afecta consumul populaţiei, şi aşa foarte redus.