Mihai Barsan

Ieşirea Greciei din zona euro ar fi dramatică pentru UE, consideră premierul grec

Grecia, iesire, premierul grec, zona euro

‘O aşa-numită Grexit (combinaţia cuvintelor Grecia şi exit-ieşire n.r.) ar fi devastatoare pentru Grecia şi prejudiciabilă pentru Europa, afirmă Samaras, care crede că s-ar putea ajunge la o ‘contagiune a tulburărilor sociale către alte state europene’, iar ‘în combinaţie cu instabilitatea din Orientul Mijlociu, aceasta s-ar putea transforma într-un coşmar geopolitic ce ar depăşi frontierele greceşti’. La aceasta mai trebuie să ‘adăugăm şi reacţia pieţelor financiare care vor anticipa ieşirea altor state din zona euro, provocând un efect de domino’, a completat Samaras.

 

Premierul grec, care se va întâlni vineri cu cancelarul german Angela Merkel şi sâmbătă cu preşedintele francez Francois Hollande, le va explica, ‘cu toate detaliile necesare, că Grecia poate reuşi şi că este pe cale să se schimbe’. În alte două interviuri publicate joi de cotidianele germane Süddeutsche Zeitung şi Bild, Samaras a încercat să convingă că Grecia va ‘acţiona’ şi se va ‘transforma’. Dar, ‘redresarea economică este necesară pentru a ne atinge obiectivele’, subliniază el în interviul din Le Monde. ‘Nu punem în discuţie obiectivele programului’ de redresare economică cerut de UE. ‘Dorim numai să fim siguri că le vom atinge păstrând şi coeziunea socială (…) Dar avem nevoie de puţin aer să ne reluăm suflul’, a mai spus Samaras.

 

‘Ducem mai multe bătălii pe numeroase fronturi: împotriva unei recesiuni devastatoare, împotriva unei stări psihologice negative care ne invadează, împotriva extremismului, împotriva demagogiei populiste. Şi toate acestea într-un context geopolitic tot mai instabil, cu mii de imigranţi ilegali care încearcă să ne treacă frontierele’, a insistat şeful executivului grec.

Ultimele Articole