În schimb, omul de afaceri, acţionar al CME şi membru al consiliului director al companiei, va prelua o participaţie de 49% la divizia din Ucraina.
Kolomoisky i-a acordat CME şi opţiunea de a-i vinde restul de 51% din acţiuni, pentru 300 milioane dolari. Opţiunea poate fi exercitată într-un an de la încheierea tranzacţiei.
Compania CME, care operează în şapte state din Europa Centrală şi de Est, inclusiv în Cehia şi România, a fost afectată de cheltuielile reduse din publicitate, în contextul actualului climat economic.
Astfel, veniturile companiei au scăzut cu 37% în primul trimestru, iar oficialii companiei au avertizat că cheltuielile din publicitate vor continua să scadă anul acesta.
„Sunt foarte încântat de parteneriatul nostru extins cu Igor Kolomoisky, care ne va ajuta să continăm dezvoltarea operaţiunilor din Ucraina şi să sporim lichidităţile grupului”, a declarat Adrian Sârbu, preşedinte şi director operaţional al CME, citează site-ul Fox Business.
CME este o companie media care operează mai multe staţii de televiziune în şapte ţări din Europa Centrală şi de Est cu o populaţie totală de aproximativ de 97 de milioane.
Posturile de televiziune care aparţin CME se află în Croaţia (Nova TV), Cehia (TV Nova, Nova Cinema şi NovaSport), România (PRO TV, PRO TV International, Acasa, PRO Cinema, Sport.ro and MTV Romania), Slovenia (POP TV, Kanal A), Slovacia, Ucraina şi Bulgaria.