Reprezentanţii IKEA au spus că au în plan, pentru următorii ani, deschiderea unui nou magazin, investiţia medie pentru o astfel de locaţie fiind de 25 milioane euro. „Nu pot spune cu siguranţă când va fi inaugurat un nou magazin. Investiţia medie pentru o locaţie IKEA este de 25 milioane euro, iar construcţia propriu-zisă durează un an şi jumătate”, a precizat retail-managerul IKEA România, Cornel Oprişan.
În plus, Oprişan a declarat că îşi păstrează estimările privind cifra de afaceri a companiei din acest an, preconizând o creştere de circa 12% faţă de anul precedent.
Retailerul de mobilier IKEA activează pe piaţa din România din anul 2007 şi are în prezent 500 de angajaţi pentru reprezentanţa de la Bucureşti.
Magazinul IKEA din zona comercială Băneasa a comercializat, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2008, peste 13 milioane de produse, în timp ce vânzările totale au fost de 104,7 milioane de euro (TVA inclus), iar numărul vizitatorilor a depăşit trei milioane.
Marca IKEA a fost înregistrată în anul 1943 în Suedia, iar majuscule din denumirea companiei provin de la iniţialele numelui fondatorului, Ingvar Kamprad, numele fermei unde a crescut, Elmtaryd, şi numele satului în care se găsea ferma, Agunnaryd. Magazinul din România este cel de-al 253-lea deschis în a 35-a ţară.