Ilie Năstase (75 de ani), fost lider mondial ATP, nu înțelege de ce Djokovic a călătorit în Australia, având în vedere că nu este vaccinat împotriva COVID-19.
Tenismenul sârb este obligat să stea într-un hotel de carantină din Melbourne până luni, 10 ianuarie, după ce Tribunalul Federal din Melbourne a anunțat că audierea completă în acest caz a fost programată pentru acea zi.
„De ce s-a dus acolo…? Nu știu, habar n-am! Ce scutire, el nevaccinat joacă cu ăia vaccinați? Cum vine asta? Eu nu m-aș duce până acolo dacă nu știu sigur dacă joc. Nu-i dai voie… Dacă așa-i regula pentru toata lumea”, a spus Ilie Năstase pentru Pro TV.
Miercuri, Novak Djokovici nu a primit permisiunea de intra pe teritoriul Australiei şi viza sa a fost anulată. Numărul 1 mondial a sosit la Melbourne cu un zbor Emirates de la Dubai, miercuri, la scurt timp după ora 23.00 AEST (n.r. – 15.00, ora României). El a fost ţinut în aeroport peste opt ore. După ce ce i-a fost anulată viza, sârbul a fost transferat la un hotel de carantină din Melbourne, până când va putea părăsi ţara. El a făcut apel şi acesta va fi judecat luni.
Srdjan, tatăl lui Novak Djokovici, şi-a apărat fiul într-un interviu pentru ziarul sârb Telegraf.Acesta spune că Novak a devenit simbolul şi liderul lumii libere, a naţiunilor şi popoarelor sărace şi defavorizate
„Fiul meu este captiv în seara asta în Australia, dar nu a fost niciodată atât de liber. Novak a devenit simbolul şi liderul lumii libere, a naţiunilor şi popoarelor sărace şi defavorizate”, a spus Srdjan Djokovici.
El consideră că fiul său este „cel mai bun tenismen şi sportiv din toate timpurile” şi susţine că la adresa lui Novak a fost o lipsă de respect, deoarece provine dintr-o „ţară mică”.