Mihai Barsan

Iliescu: La desemnarea miniştrilor nu trebuie să ne mai jucăm cu opţiuni şi resentimente personale

cotroceni, desemnare, iliescu, ministri

„Desemnarea lui Victor Ponta ca premier este firească, pentru că Traian Băsescu  nu putea ignora votul popular. Dacă Băsescu se va menţine pe linia năravurilor binecunoscute, sigur va fi o nouă tensiune în relaţiile cu Executivul. Misiunea lui Ponta e cea mai grea acum, pentru că trebuie să găsească împreună cu aliaţii o echipă pe măsură. Important este ca, indiferent de carnetul de partid, să fie selectaţi miniştrii cei mai potriviţi. Să nu ne mai jucăm cu opţiunile personale, ci să promovăm oameni profesionişti”, a declarat Ion Iliescu.

 

În opinia fostului şef al statului, desemnarea lui Victor Ponta ca premier este „o decizie normală, firească şi fără posibilitate de echivoc, pentru că rezultatul votului a fost din acest punct de vedere covârşitor”.

 

„Cândva (Traian Băsescu – n.r.) a spus că nu-l va desemna nicicând pe Ponta, dar dincolo de opţiunile lui personale şi de resentimentele personale, e un vot popular, pe care nu-l putea ignora”, a adăugat preşedintele de onoare al PSD, prezent la o emisiune la RFI.

 

Ion Iliescu e de părere că, dacă Traian Băsescu „va manifesta realism şi va lua în considerare o situaţie de fapt, poate să asigure o convieţuire firească”.

 

” Dacă se va menţine pe linia năravurilor binecunoscute, sigur va fi o nouă tensiune în relaţiile cu Executivul. Eu sper să devină mai realist, pentru că viaţa şi opţiunea electoratului îi impun o anumită ţinută „, a mai spus Iliescu.

 

În opinia sa, misiunea lui Ponta „e cea mai grea acum, împreună cu aliaţii să găsească o echipă pe măsură în ce priveşte guvernarea ţării”.

 

„Nu-i o treabă simplă pentru nimeni şi cu atât mai mult pentru el, un om tânăr, cu experienţă mai puţină în viaţa de stat şi care trebuie să înveţe. Dar a dovedit capacitate în învăţare, aşa că sunt din acest punct de vedere optimist”, a spus Iliescu.

 

Ion Iliescu cere promovarea profesioniştilor în Guvern, „indiferent de carnetul de partid”: „Trebuie să se îmbine interesele celor care participă la alianţa de guvernare. Pe de altă parte, în cadrul acestei alianţe trebuie să se judece lucrurile cu realism, adică important este indiferent de carnetul de partid şi avem de unde, să fie selectaţi miniştrii cei mai potriviţi, care la rândul lor să-şi formeze echipe din profesionişti. Nu trebuie să ne mai jucăm cu opţiunile personale, cu resentimente personale, ci să promovăm oamenii care răspund nevoilor fiecărui departament în parte”.

 

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni, decretul prin care Victor Ponta este desemnat în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi listei noului Guvern.

 

„Ca urmare a faptului că a existat o singură propunere din partea reprezentanţilor partidelor politice şi ai minorităţilor naţionale din Parlamentul României care au participat luni, 17 decembrie 2012, la Palatul Cotroceni, la consultările în vederea desemnării candidatului la funcţia de prim-ministru al Guvernului României, domnul preşedinte Traian Băsescu l-a desemnat pe domnul Victor-Viorel Ponta drept candidat la funcţia de prim-ministru”, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.

 

Luni dimineaţă au avut loc, la Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare şi minorităţile naţionale din Parlament, discuţiile durând 20 de minute.

 

Singura propunere de premier a fost Victor Ponta, din partea USL, susţinută şi de minorităţile naţionale.