Schimbările climatice și degradarea mediului reprezintă două dintre cele mai grave amenințări ale lumii, iar Agenda 2030 pentru dezvoltarea durabilă promovează echilibrul între cele trei dimensiuni ale dezvoltării durabile – economică, socială şi de mediu. Agenda 2030 este corelată cu Pactul Verde european (European Green Deal) care va defini strategia de dezvoltare a UE ca primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050. Astfel, Pactul Verde European transformă provocările climatice și de mediu în oportunități, prin demersul de reducere a emisiilor nete de gaze cu efect de seră la zero până în 2050, prin reducerea poluării și restaurarea biodiversității.
Cum de vaccinul AstraZeneca a fost declarat sigur: Trombozele apar și la oameni nevaccinați!
Poluarea
Aceste provocări necesită politici coerente pentru a asigura o dezvoltare durabilă atât la nivel european cât și în țara noastră. România se numără printre țările cu cele mai scăzute emisii de gaze cu efect de seră (GES) pe cap de locuitor din UE, însă, prin raportare la indicatorul de tone de emisii/ 10.000 EUR PIB, România ocupă printre primele locuri din UE, conform Planului Național de Relansare și Reziliență (PNRR).
Conform ultimului raport de țară, principalul sector care cauzează poluare atmosferică rămâne sectorul energetic. Astfel, în 2017, ponderea surselor de energie regenerabilă în consumul total de energie era de 24,5%, iar sectorul energiei contribuia cu 30% din totalul emisiilor de GES, la care se adaugă emisiile de ape uzate și producția de deșeuri. Sectorul agricol reprezintă 17% din totalul emisiilor GES, iar sectorul transporturilor 16,6%, sub media europeană.
Raluca Turcan îi răspunde lui Ciolacu: Nu mă aștept să cunoască LEGEA
Valoarea mare a emisiilor GES din sectorul energiei este determinată de faptul că producția de energie se bazează în mare măsură pe utilizarea de cărbune (mai ales cel extras din județele Hunedoara și Gorj) și de faptul că această energie este folosită de industria grea și de industriile producătoare, energointensive, din județele Dolj, Galați, Prahova și Mureș.
Rețele electrice vechi
Analiza rețelei electrice de transport (RET) a evidențiat un grad ridicat de uzură fizică și morală a echipamentelor, având impact negativ asupra siguranței aprovizionării cu energie a populației, asupra costurilor, asupra eficienței energetice și a mediului. Ultimul raport de țară arată faptul că infrastructura de transport, de energie și de apă este în continuare precară, ceea ce reprezintă un obstacol în calea integrării teritoriale. De asemenea, este evidențiat faptul că o infrastructură mai bună ar permite României să își valorifice potențialul de producere de energie electrică din surse regenerabile. În acest sens, pentru a exploata acest potențial, o rețea electrică de transport bine dezvoltată și bine interconectată este esențială.
În contextul obiectivelor de decarbonare, segmente incipiente precum contribuția combustibililor alternativi, pot fi accelerate prin măsuri dedicate, respectiv prin încurajarea cercetării și realizarea de proiecte pilot și demonstrative (de exemplu dezvoltarea producției de hidrogen din surse regenerabile pe teritoriul României).
Coroborat cu măsurile de reducere a emisiilor de GES, este necesară restructurarea sistemelor energetice și de încălzire a locuințelor (prin facilitarea încălzirii centralizate și controlul poluării, trecerea la gaze naturale și integrarea surselor regenerabile de energie), măsuri de managementul traficului și de modernizare a transportului verde, precum și alte măsuri de control și de prevenire a poluării, pentru a putea contribui în mod semnificativ la abordarea problemei calității aerului, și implicit la reducerea emisiilor de GES.
Clădiri energofage
Din perspectiva atingerii obiectivelor de climă și energie, conform strategiei UE „Valul Renovării”, clădirile sunt responsabile pentru aproximativ 40% din consumul total de energie al UE și respectiv pentru 36% din gazele sale cu efect de seră. Un alt aspect relevant este determinat de vechimea fondului construit european și de faptul că acesta trebuie adaptat la noile standarde de eficiență energetică și de rezistență la pericolele legate de climă și siguranța împotriva incendiilor și seismelor, precum și la noile standarde de calitate a vieții. De altfel, 85% din clădirile din UE au fost construite cu peste 20 de ani în urmă și se preconizează că 85-95% dintre ele vor exista și în 2050.
Comunicarea Comisiei Europene privind Valul Renovării pentru Europa menționează că o mare parte din parcul imobiliar actual al UE a fost construit fără nicio cerință de performanță energetică. O treime (35%) din parcul imobiliar al UE are peste 50 de ani și peste 40% din parcul imobiliar a fost construit înainte de 1960. Pe de altă parte, reglementările specifice privind izolarea termică a anvelopei clădirilor au apărut după anii 1970. Astfel, conform standardelor actuale în domeniul construcțiilor, aproape 75% dintre clădiri sunt ineficiente din punct de vedere energetic. România nu se află într-o situație substanțial diferită de contextul european, dar prezintă o serie de particularități specifice zonei geografice în care se află, din punct de vedere al seismicității și al contextului istoric, fiind o țară cu un fond construit dezvoltat masiv în perioada comunistă.
Dacă la nivel european segmentul clădirilor și al serviciilor reprezintă 40% din consumul total de energie din UE, în România procentul se ridică la 45% în sectorul gospodăriilor și în sectorul terțiar (birouri, spații comerciale și alte clădiri nerezidențiale). Astfel, există aproximativ 5,6 milioane de clădiri cu 644 milioane mp de suprafață utilă încălzită. Clădirile rezidențiale constituie reprezintă 90% din întregul fond de clădiri, respectiv 582 milioane mp, iar clădirile nerezidențiale constituie restul, aproximativ 62 milioane mp, sau 10%. Dintre clădirile rezidențiale, locuințele unifamiliale reprezintă cea mai mare pondere, deținând aproximativ 58% din total, urmată de clădirile multifamiliale, cu aproximativ 33%. În ceea ce privește clădirile
publice acestea au un procent de 5% din totalul fondul național construit, înglobând inclusiv clădirile destinate serviciilor publice de sănătate, justiție, siguranță națională etc.
O parte importantă a fondului construit existent este compus din clădiri cu valoare culturală clasate ca monumente istorice, susceptibile de a fi clasate ca monumente istorice sau care formează zone construite protejate.
În cadrul PNIESC 2021-2030, România țintește să ajungă în 2030 la un consum primar de energie de 32,3 Mtep, respectiv un consum final de energie de 25,7 Mtep.
Păduri exploatate intensiv
În prezent, pe lângă producerea de cantități însemnate de CO2 din energie, transport, agricultură, capacitatea naturală de captare a carbonului este redusă ca urmare a exploatării intensive a pădurilor. Acest lucru are efecte negative și asupra capacității de atenuare a schimbărilor climatice și a calității aerului, crescând riscurile la dezastre și afectând ecosistemele, conservarea habitatelor și a speciilor. Conform Raportului de țară (2020), exploatarea intensivă a pădurilor românești a dus la o pierdere economică de aproximativ 6 miliarde EUR/an, iar efectul asupra mediului se reflectă inclusiv la nivel european, având în vedere că zonele forestiere și suprafețele împădurite din România au o capacitate de absorbție a CO2 de 6 % din totalul acestora la nivelul UE.
În prezent, există o discordanță majoră între gradul actual de acoperire a teritoriului României cu păduri (29%) și procentul optim de împădurire (40%) stabilit prin Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă (1999) și susținută de Academia Română în anul 2016.
Corelat cu fondul de păduri, pierderea biodiversității și prăbușirea ecosistemelor sunt alte amenințări ale schimbărilor climatice și degradarea mediului. Strategia pe biodiversitate 2030 pe care România trebuie să o implementeze promovează conservarea naturii utilizând ca instrument principal dezvoltarea rețelei de arii protejate Natura 2000.
Rețeaua Natura 2000 în România are 606 situri: 435 Situri de Importanţă Comunitară (SCI)-uri şi 171 Situri de Protecţie Specială Avifaunistică (SPA-uri), ceea ce reprezintă 2,8% din suprafaţa teritoriului național. În prezent sunt aprobate doar 300 de planuri de management pentru sit-urile Natura 2000 (pentru 215 SCI și 85 SPA), din cele 606 necesare pentru a acoperi toată rețeaua, ceea ce înseamnă că 49,50% din siturile Natura 2000 au planuri de management. Prin urmare, procesul de elaborare a planurilor de management, de revizuire a acestora pentru includerea de obiective de conservare specifice, precum și implementarea acestora necesită sprijin în continuare.
Acest aspect este cu atât mai important în contextul promovării unor investiții care trebuie să respecte principiul DNSH, existența unui nivel de cunoaștere adecvat al siturilor Natura 2000 fiind esențială în realizarea unei analize adecvate privind impactul asupra biodiversității.
Lideri la morți în indundații
Urmare a schimbărilor climatice, România se confruntă cu suprafețe însemnate de zone inundabile (13% din suprafața țării), aspect determinat inclusiv de exploatarea excesivă a pădurilor. Astfel, în România s-a înregistrat în ultima perioadă o frecvență mai mare a fenomenelor meteorologice extreme, în ultimele două decenii fiind afectată de inundații ale bazinelor hidrografice și ale zonei costiere, precum și de secete severe.
Nu trebuie neglijate efectele economice și sociale ale acestor fenomene. Conform Raportului de țară (2020), în perioada 2002-2012, România s-a numărat printre țările din UE cu cel mai mare număr de decese cauzate de inundații și cu cele mai multe locuințe deteriorate, costurile directe totale fiind estimate la 3,6 miliarde EUR. Clima se va schimba în mod considerabil în următorii 50-100 de ani, iar Raportul de ţară (2020) atrage atenţia asupra faptului că, în absența unor politici privind schimbările climatice, România va ajunge la o pierdere de aproximativ 8-10 % din PIB/cap de locuitor în până în 2100.
Soluri degradate
Degradarea solurilor și reducerea resurselor naturale sunt consecințe ale alternanței fenomenelor meteorologice extreme (furtuni, grindină, ploi abundente și inundații, chiar tornade, urmate de lungi perioade de secetă hidrologică și pedologică). În acest context, sistemele de irigații pot contribui la procesul de adaptare la schimbările climatice în conformitate cu strategiile sectoriale în domeniu (Strategia națională privind atenuarea efectelor secetei, Strategia Națională pentru Investiții în Sectorul Irigațiilor, Planul de acțiune pentru abordarea poluării cu nitrați din surse agricole, Planul național pentru reabilitarea și reforma irigațiilor). Astfel, degradarea terenurilor afectează în România 6,367 milioane hectare cu folosință agricolă, respectiv 43% din suprafața agricolă a țării. Totodată, criza COVID a evidențiat problemele legate de dependența de importuri, de necesitatea asigurării unor stocuri și produse alimentare/medicale de bază etc.
Probleme mari cu apele uzate
Un alt domeniu cu impact asupra degradării mediului este legat de conectarea la sistemul de alimentare cu apă potabilă în corelare cu colectarea apelor uzate și tratarea acestora. România și-a asumat îndeplinirea până în 2018 a obligațiilor privind colectarea și tratarea apei uzate pentru anumite tipuri de aglomerări urbane în acord cu prevederile Directivei 91/271/CEE privind tratarea apelor urbane uzate. În Raportul de țară (2020), se arată că politica României în domeniul apei și a apei uzate prezintă în continuare deficiențe, în special în ceea ce privește accesul în zonele rurale, precum și cantitatea și calitatea apei potabile. Totodată, raportul menționat evidențiază că acțiunile legate de colectarea apelor uzate și conectarea la infrastructura publică de canalizare nu sunt încă finalizate, iar diferența până la atingerea obiectivului fixat privind colectarea apelor uzate generate de aglomerările cu peste 2.000 de locuitori echivalenți este de 26%. În acord cu datele Institutului Național de Statistică (INS), în
2018, populația deservită de sistemul public de alimentare cu apă era 69,4% din populația rezidentă a României, cu un decalaj substanțial între mediul urban și rural (98,7% urban și 35,3% rural). De asemenea, în mediul urban populația conectată la canalizare reprezenta 89,5% din populația rezidentă urbană a României, iar în mediul rural doar 9,9% din populația rezidentă beneficia de această facilitate. Susținerea investițiilor în infrastructura de apă și apă uzată este necesară atât pentru asigurarea conformării cu directivele europene în domeniu, cât și pentru asigurarea unor condiții de viața decente populației României.
Reciclarea deșeurilor, concept aproape inutil
Prevenirea generării de deșeuri și reducerea acestora, utilizarea eficientă a resurselor, reutilizarea, repararea și reciclarea acestora, reprezintă o altă prioritate la nivel național. Raportul de țară (2020), precizează că gestionarea deșeurilor continuă să fie provocare majoră pentru România, având în vedere rata scăzută de reciclare a deșeurilor municipale (14%) și ratele ridicate de depozitare a deșeurilor (70%). În plus, ratele de reciclare stagnează din 2013, în timp ce rata de incinerare a crescut nesemnificativ la 4%. În 2017, cantitatea de deșeuri municipale generate pe cap de locuitor în România continua să se situeze cu mult sub media UE, de aproximativ 487 kg/locuitor. De asemenea, există riscul să nu fie atinse obiectivele privind reutilizarea/reciclarea deșeurilor municipale. Stimularea economiei circulare va putea, de asemenea, să contribuie la atingerea obiectivului asumat ca până în 2035, volum deșeurilor municipale stocate în depozite să fie redus la cel mult 10% din volumul total al deșeurilor municipale generate.
Conform Strategiei UE privind adaptarea la schimbările climatice (2013), printre sectoarele care necesită măsuri de adaptare se numără resursele de apă și protecția împotriva inundațiilor, silvicultura, energia, biodiversitatea, industria, agricultura, pescuitul, transportul, construcțiile și infrastructura, turismul, sănătatea publică, educația, asigurările și activitățile recreative.
Transporturile, impact negativ
Evoluțiile recente au arătat că sectorul de transport nu se constituie doar ca un vector de sprijin al celorlalte domenii, ci contribuie, atât la aspectele de reziliență economică, cât și la potențialul de revenire accelerată în urma unor evenimente cu un impact negativ de amploare. Astfel, modernizarea infrastructurii de transport din România, în special a celei feroviare devine prioritară între proiectele de investiții ale României.
Conform Raportului de țară (2020), reformarea sectorului feroviar a rămas în urmă, modernizarea și întreținerea insuficientă au redus viteza trenurilor și au afectat termenele de livrare a bunurilor (OCDE, 2016; CNSDN, 2019). Strategia de dezvoltare infrastructurii feroviare pentru perioada 2021-2025 estimează nevoile de finanțare pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare în următorii cinci ani la 13,5 miliarde EUR.
România se află sub media europeană la toate criteriile de analiză privind investițiile și infrastructura, conform celui mai recent European Transport and Infrastructure Scoreboard (2019), fiind situată în 2018 sub media europeană la eficiența serviciilor de cale ferată (3.06). În acest context, definitivarea Rețelei Transeuropene de Transport (TEN-T Core & TEN-T Comprehensive) până în 2030, respectiv 2050, reprezintă un angajament puternic al UE, cu un rol esențial în garantarea bunei funcționări a pieței unice și păstrarea competitivității la nivel global, România necesitând încă investiții suplimentare majore pentru realizarea acestor obiective.
În 2019, lungimea simplă a liniilor electrificate de cale ferată în exploatare era de 4.029 km, reprezentând 37,4% din rețeaua de căi ferate în exploatare. În 2019, numai 407 km din rețeaua primară erau modernizați și recepționați, situați pe coridorul RinDunăre. În ceea ce privește echiparea cu sisteme de management a traficului, în 2019, numai 79 de km de cale ferată aveau instalat sistemul ERTMS nivel 2 pe coridorul menționat. Promovarea transferului transportului de mărfuri de la căile rutiere, responsabile de 90% din totalul emisiilor de CO2 și de GES din sectorul transportului la nivelul întregii țări în anul 2017, la alte căi de transport, inclusiv la transportul feroviar, ar putea reduce costurile externe, inclusiv în ceea ce privește mediul.
În contextul eficientizării ecologice a proiectelor de infrastructură feroviară, acestea joacă un rol major în atingerea obiectivelor specifice de reducere a GES la nivel național, în corelare cu directivele europene. Conform datelor furnizate de către Agenția Națională pentru Protecția Mediului România, în anul 2018, sectorul feroviar a generat o cantitate de 314,86 ktCO2eq.
Mobilitate deficitară
Similar, mobilitatea urbană verde, bazată pe mijloace de transport fără emisii de carbon, contribuie la atingerea țintelor de emisii de GES prin reducerea congestiei traficului și a accidentelor rutiere. De exemplu, în cazul regiunii București-Ilfov, metroul rămâne unul dintre principalele mijloace de transport, singurul care a reușit să susțină o creștere lentă a numărului de pasageri transportați în intervalul 2014-2018. Deși reprezintă doar 4% din lungimea întregii rețele de transport public a capitalei, metroul asigură transportul a cca. 30% din volumul total al călătorilor ce utilizează mijloacele de transport în comun din Municipiul București. Sunt aprox. 2,3 mil. de locuitori, iar între 300.000 și 350.000 de persoane se află în tranzit zilnic. Bucureștiul este orașul cu cele mai mari ambuteiaje din Europa și unul dintre cele mai afectate din întreaga lume, având un nivel de congestie de 41%, ajungând pe locul 8 în clasamentul celor mai grave din lume și pe primul loc în Europa.
Alte mari centre urbane ale României au cunoscut dezvoltări accelerate în perioada recentă, infrastructura de mobilitate a acestor orașe devenind puternic subdimensionată în raport cu densitatea actuală a populației și activitatea economică desfășurată. În acest context, metroul, cu avantajele pe care le prezintă, devine alternativa cea mai eficientă în soluționarea nevoilor tot mai stringente ale unei mobilități adecvate în arealul acestor zone metropolitane.
