Andreea Marin încă plătește rate la casă dar este foarte încântată spațiul său intim, vila în care locuiește în Pipera/ Voluntari. Un spațiu primitor pe care l-a decorat așa cum și l-a dorit.
Vila, care a trecut printr-un amplu proces de renovare, este acum casa care vedeta și-a dorit-o cu adevărat, cămin potrivit pentru fiica și iubitul său, Adrian Brâncoveanu.
”Tușa personală și amintirile ce rămân după ce ai făcut cu mâinile tale un lucru pe care-l privești apoi zilnic și te bucuri că e unic, al tău, nu-l găsești replicat întocmai nicăieri. Bucuria de a clădi ceva împreună, chiar și când batem cuie, măsurăm, imaginăm, potrivim, aranjăm. Simplitatea unei zile cu soare și cu ploaie. Viața e frumoasă, atunci când e pace în noi”, spune Andreea Marin despre plăcerea de a munci pentru confortul locuinței sale, în care a inclus și o cadă vintage, chiar în dormitor.
”Dormitorul, firește, e oaza mea de liniște, și e la mansardă, un spațiu larg, cu bârne de lemn, cu cadă pictată manual de pictorița mea de suflet, Maria Parascan, cu budoarul meu mic și cochet pe care, ca femeie, l-am visat o viață, cu o saună pentru doi și un spațiu deschis ca o garderobă fără dulapuri, mobilierul fiind proiectat după dorința noastră din țevi și coturi sudate și lemn, cu lăzi de zestre pictate și baie cu chiuvetă din piatră”, spune vedeta care se ocupă mai nou cu producția de emisiuni online și de televiziune. Andreea are și propria-i grădină.
”Roadele noastre, crescute cu apă, soare și dragoste în ”Grădina cu miresme”, fără chimicale, cu gustul legumelor din recolta bunicii de odinioară. Avem si dovleci, ardei, vinete, ceapă, usturoi, rădăcinoase, plante aromatice, verdețuri de toate felurile, iar fructele românești-mere, caise, cireșe, vișine, căpșunele și mure. Am pornit de la busuiocul, pătrunjelul, ardeii și roșiile cherry plantate cu ani în urmă în ghiveci în micul balcon de la bloc, unde stăteam înainte să am șansa de a ne muta din București aici, unde am câștigat un colț de natură, liniște și aer curat”, își laudă grădina din nordul Capitalei, Andreea Marin.