Adevărul este că primele impresii sunt adânc înrădăcinate în mintea noastră, un instinct de apărare căruia nu îi putem scăpa uşor, iar încadrarea rapidă într-o categorie a celui din faţa noastră este un reflex înnăscut ce ne asigură supravetuirea.
Aşa se face că întâlnirile de afaceri – mai ales primele întâlniri – se transformă într-un joc regizat minuţios, în economia căruia scenografia şi costumele contează enorm în distribuirea rolurilor. Ce înseamnă asta pentru business? Aproape totul.
„E adevărat că unii oameni încă mai consideră că vestimentaţia este un moft şi nu are niciun impact asupra unei decizii de afaceri. În realitate, şi mai ales într-o întâlnire, există însă întotdeauna un cod nescris al vestimentaţiei deoarece aceasta face parte din imaginea unei persoane şi transmite inevitabil un mesaj”, spune Cornelia Popa, Senior HR Consultant la Perspective Group. “Iar mesajul exprimat de hainele pe care le porţi poate să fie sau nu congruent cu ceea ce afirmi. Dacă imaginea este în concordanţă cu aşpteptările interlocutorului atunci atenţia sa se va muta pe aspectele esenţiale – argumentele aduse în discuţie, experienţă, atitudine, etc. Dacă nu, nu.”
În ce proporţie poate însă vestimentaţia influenţa rezultatul unei întâlniri, atingerea sau nu a rezultatului propus? „E greu de spus cât de mult contează îmbrăcămintea pentru deznodământul unei întâlniri de afaceri”, spune Irina Markovits, consultant de stil şi imagine şi manager al Image Matters Group, “dar în mod cert influenţează felul în care aceasta demarează. Mai ales în mediul de afaceri, îmbrăcămintea are rolul de a identifica rapid « jucătorii » aflaţi în faţa unei tranzacţii de business, pentru ca apoi să se dizolve în fundal : sugerează sau stabileşte nivelul de succes şi autoritate al fiecăruia, vorbeşte despre experienţa profesională, despre statutul financiar.. “
Markovits, care organizează seminarii de imagine profesională pentru clienţi precum Holcim, Swiss Plan, HR Club sau Ewopharma, e convinsă şi ea de importanţa covârşitoare a comunicării nonverbale şi a sincronizării dintre mesajele enunţate verbal într-o întâlnire de afaceri şi cele nonverbale. Ceea ce trebuie adăugat în ecuaţie este însă proporţia covârşitoare pe care aspectul exterior o are în această comunicare.
“Vestimentaţia este unul dintre cele mai influente mijloace de comunicare nonverbale pe care le avem la dispoziţie. Interesant este că studiile legate de acest tip de comunicare şi, implicit, despre prima impresie pe care o facem celor din jur, au putut cuantifica rolul aspectului exterior (vestimentaţia şi limbajul corporal) – 55%. Asta în comparaţie cu cele 38 de procente ale vocii şi cele 7 ale conţinutului propriu-zis al mesajului. Pe de altă parte îmbrăcămintea, oricât de frumoasă sau adecvată, nu compensează pentru lipsa de talent, ambiţie, profesionalism sau cunoştinţe. Felul în care arătăm ne poate deschide o uşă ; ceea ce ştim ne ajută să rămânem în încăpere.”
Pentru încredere – ţinuta A. Pentru dominare – ţinuta B
«Dress for success» este un concept introdus la sfârşitul anilor ‘70 în vocabularul de business şi al modei, referindu-se la un anumit tip de ţinută ce reflectă profesionalismul şi succesul. Dincolo de tipul de vestimentaţie pe care acesta îl recomandă, principiul din spatele său este cel care face toţi banii: trebuie să ne îmbrăcăm în funcţie de ceea ce dorim să obţinem – să impresionăm sau să atragem un potenţial partener, să influenţăm pozitiv un viitor angajator, să câştigăm încrederea celor care urmează să ne voteze etc.
În negocieri vestimentaţia poate juca un rol important dacă este folosită cum trebuie şi adecvată la rolul distribuit. „În funcţie de poziţia pe care ai ales-o în timpul unei negocieri (de autoritate sau de inferioritate), poţi purta fie o ţinută cu un contrast puternic, care să sugereze intimidare (costum bleumarin închis, cămaşă albă, cravată roşu închis), fie o ţinută cu contrast cromatic scăzut, care să arate deschidere şi comunicare (un costum gri, o cămaşă bleu deschis şi o cravată în dungi verzi şi bleumarin). „
O altă modalitate de a folosi atuul vestimentaţiei este pentru a domina – pentru asta au fost inventate ţinutele scumpe. „Da, îţi poţi domina, la nivel subliminal, partenerii de discuţii – hainele croite absolut impecabil, culori închise, alături de accesorii foarte scumpe o înfăţişare minuţios aranjată, creează imaginea unei persoane cu putere şi resurse financiare. Implicit, această putere a fost câştigată în urma accederii la o poziţie ierarhică superioară , în care beneficiile depăşesc cu mult un simplu salariu.”
Din păcate însă pentru a câştiga încrederea partenerilor de afaceri nu există o reţete. Poţi în schimb să îţi arăţi interesul faţă de aceştia prin încercarea de a-i reflecta la nivel vestimentar, un mesaj subliminal la fel de puternic ca şi cel de dominare. „Contează să cunoşti codul vestimentar al firmei respective, a industriei, pentru ca la primele întâlniri să te poţi afla pe acelaşi palier vestimentar cu partenerii de discuţie. Îmbrăcat adecvat, nu doar le arăţi respect, dar şi faptul că te-ai documentat cu privire la mediul respectiv de afaceri.”
Ce compune ţinuta “pentru succes”
Pentru vestimentaţia profesională unitatea de măsură este adecvarea la ocazie şi partenerii de discuţie. Factorii care dau măsura acestei adecvări sunt stilul, codul vestimentar, culorile şi accesoriile.
Stilul vestimentar este un element foarte personal şi internalizat, o semnătură personală. “De pildă, o femeie care se regăseşte în stilul «casual» va purta un minimum de accesorii şi se va îmbrăca mai curând într-un costum cu pantalon şi probabil va fi tunsă scurt sau va avea părul aranjat cu naturaleţe; în schimb, o femeie care preferă un stil clasic, va opta pentru un set asortat de cercei şi colier, purtaţi la un taior sobru, cu părul strâns într-un coc”, spune Markovits. Fiind o reflexie a personalităţii şi gusturilor stilul vestimentar dă partenerilor de discuţii indicii despre temperamentul sau stilul de viaţă al persoanei respective prin factori atât de mărunţi precum texturile, culorile sau imprimeurile alese, tipul de accesorii şi felul în care acestea sunt purtate.
Codul vestimentar pe de altă parte reflectă apartenenţa persoanei la o anumită organizaţie sau industrie, care dictează felul în care angajaţii ar trebui să se îmbrace. “Aceleaşi două femei de mai sus, indiferent de stilul lor vestimentar, dacă lucrează în mediul bancar sau într-o mare firmă de consultanţă, se vor îmbrăca în aceeaşi parametri : culori neutre, costume şi taioare de inspiraţie clasică, fără excese date de tendinţe sau cromatică.” Aici factorul de adecvare are un cuvânt greu de spus. „Există anumite medii de business şi industrii care trebuie să respecte reguli clare”, spune Cornelia Popa. “În mediul bancar ţinuta oficială este cea clasică, care inspiră seriozitate iar culorile acceptate sunt alb, negru şi gri. În schimb în domenii centrate pe comunicare -PR, HR, Marketing- vestimentaţia este mai puţin rigidă şi sobră, un stil mai degrabă smart casual care indică o atitudine mai relaxată prin apel la culori pastelate, diferite combinaţii şi accesorii (cămaşă cu un cardigan, tricou/maoiu şi sacou cu jeans, eşarfe, mărgele, renunţarea la cravata perfect aranjată).”
Şi astfel ajungem la culori, al căror aport la întreaga ţinută depăşeşte simpla asortare prin conotaţiile cu care suntem tentaţi să le asimilăm. „Simpla purtare a anumitor culori nu va influenţa niciodată decisiv rezultatul unei intalniri”, recunoaşte Markovits. “Ce se poate întâmpla, însă, este că va modifica uşor atmosfera întâlnirii şi va influenţa acea primă impresie. Culorile au, de fapt, efect psihologic (ne influenţează starea de spirit, ne fac mai activi sau mai pasivi, mai productivi, le asociem anumitor emoţii, amintiri sau înţelesuri) şi fiziologic (ne stimulează simţurile, pulsul se accelerează sau se linişteşte, apetitul ne creşte). În plus, multe nuanţe vin încărcate cu anumite conotaţii : albastrul deschis ne sugerează vacanţa de vară, apă, deci relaxare ; galbenul solar imită culoarea soarelui, dimineţile de vară, ceea ce ne face să ne gândim la optimism şi bună dispoziţie. Alte nuanţe au căpătat conotaţii prin asocieri cu profesii, transcedand culturi şi experienţe de viaţă : negrul este «sobru » pentru că este culoarea sutanelor preoţilor ; bleumarinul – «autoritar» pentru că uniforma poliţiştilor este albastră ; maroul sugerează «stabilitate» pentru că este culoarea pământului.”
Nu în ultimul rând – deşi uneori e primul căreia i se acordă atenţie – trebuie menţionat factorul pantof. Încălţămintea vorbeşte – tare şi răspicat – despre statutul financiar, stil şi tip de personalitate. De aceea trebuie ales cu atenţie. “Încălţămintea a devenit unul din elementele influenţate de modă, tendinţe şi capricii, chiar şi în ţinutele de business”, spune Markovits. “Pantofii, atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi, ajung să fie accesorii scumpe, la fel ca genţile, ceasurile, telefoanele mobile, stilourile şi intră în categoria factorilor care sugerează statutul financiar al purtătorului. Astfel femeile, poate mai mult decât bărbaţii, ajung să cheltuie uneori la fel de mult pe o pereche de pantofi sau pe o geantă de calitate, cât pe restul ţinutei.”
Formalismul în era Facebook
În ultimii 10 ani am asistat la schimbări majore la locul de muncă şi la noi în ţară. Una dintre acestea este estomparea graniţei dintre vestimentaţia de business şi cea casual. Mai mult, în era Facebok şi a Twitter, formalismul este asediat din toate părţile. Cum a influenţat asta codul întâlnirilor de afaceri din România? În meciul trendului global al „dressing down to work” versus costumul tradiţional de business cine câştigă?
Irina Markovits crede că profesionalismul nu a suferit o schimbare puternică de look în ciuda acestui asalt al vieţii personale pe frontul celei personale. “În ciuda propagării ţinutelor casual, foarte multe întâlniri de afaceri rămân la fel de protocolare: prezentările agenţiilor de publicitate în faţa clienţilor, negocierile contractelor salariale..” În plus, chiar şi în cazul companiilor multinaţionale care impun un cod vestimentar business casual, top managementul este obligat să poarte ţinute business tradiţional.”
Cât despre costumul tradiţional de business, el rămâne “little black dress” al vieţii profesionale fiindcă e o alegere simplă şi clară. “Ancorarea în tradiţionalism poate însemna rigiditate profesională, dar şi o preferinţă pentru clasic, pentru calitate ireproşabilă, pentru un stil foarte elegant. Există, de exemplu, bărbaţi cu gusturi extrem de sofisticate, care vor purta cu mândrie un costum tradiţional de business, dar croit pe măsură de o firmă de croitorie vestită cum sunt cele din Londra, de pe Saville Row, cămăşi unicat, cravate de mătase şi pantofi eleganţi, tot unicat, ştiind că vor avea o alură unică, imposibil de copiat. În plus, pentru mulţi doar eleganţa clasică este adevărata eleganţă.” Impresia de încredere şi stabilitate poate fi dată de îmbrăcăminte, dar poate fi relativă, e suficient să aşteptăm până respectiva persoană începe să vorbească.”
Pentru ceilalţi, care nu sunt neapărat adepţi ai stilului clasic ci mai degrabă ostateci ai acestuia, întrebarea rămâne. Cât îţi poate dăuna un dress code relaxat? Această opţiune vestimentară poate influenţa negativ părerile partenerilor de afaceri despre tine? Şi cum ştii când e cazul să fii convenţional şi când tu însuţi?
Ca regulă de bază, după care nu poţi greşi Markovits spune că e bine să iei lucrurile treptat.”La primele întâlniri cu partenerii de afaceri, până când impresiile se consolidează, o ţinută de business mai clasică este de preferat. Nu neapărat costum cu cravată sau taior, dar o înfăţişare decentă – fără jeanşi, tricouri, cămăşi cu mânecă scurtă, fără tocuri exagerat de înalte, un maldăr de accesorii sau o ţinută copiată din tendinţe. Înainte să devenim « prieteni », facem afaceri impreună..”
