Austricii au cumpărat de la fondul de hedging american Tiger Global, Morgan Stanley, compania ce administrează Lehman Brothers Marea Britanie şi de la acționarii fondatori. Pentru validarea legală a contractului este necesară aprobarea tranzacției de către autoritățile competente în domeniul concurenței.
„Am decis să achiziționăm în totalitate Adama, deoarece compania şi brandul său au o reputaţie recunoscută în Europa de Sud-Est. Obiectivul nostru este să integrăm experienţa şi expertiza managementului local în grupul Immofinanz şi să creăm cât mai multe sinergii. Din punctul nostru de vedere, Adama este platforma ideală pentru extinderea noastră planificată în domeniul construcțiilor şi dezvoltărilor rezidenţiale, în special în România“, a argumentat Daniel Riedl, membru în Comitetul Executiv al grupului Immofinanz, motivele acestei tranzacții. „Preluarea în totalitate a Adama subliniază implementarea constantă a strategiei noastre de a dezvolta participaţiile minoritare pentru a deţine controlul strategic, sau de a le vinde“, a adăugat Riedl.
Adama a finalizat aproximativ 1.500 de apartamente de la înființarea sa în 2005 şi are în curs de construcţie zece proiecte rezidenţiale. Compania are un portofoliu de dezvoltare de proprietăţi cu o suprafaţă totală de peste 1,36 mil. mp, care vor permite realizarea a peste 40 de proiecte rezidenţiale noi.
„Portofoliul nostru din România include un număr de zone nedezvoltate încă în Bucurşti. Obiectivul nostru este să creăm cartiere întregi – o provocare interesantă pe care plănuim să o prezentăm echipei Adama din România imediat ce economia românească va putea asigura cadrul necesar“, a comentat Riedl planurile pe termen mediu ale grupului Immofinanz.
Fondul de investiţii austriac Immofinaz deţine peste 1.600 proprietăţi cu o valoare de piaţă de 8,5 miliarde de euro şi îşi concentrează activitatea pe segmentele de retail, birouri, logistică şi rezidenţial în opt pieţe regionale principale: Austria, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Polonia şi Rusia.
Citeşte şi Immofinanz va prelua 70% din acţiunile grupului Adama până la sfârşitul anului