Immoeast, în cadrul căruia Immofinanz deţine 54,6%, a anunţat că ar putea chiar să reia investiţiile în Europa de Est, care au fost îngheţate în ultimul an financiar, când ambele grupuri au avut probleme de lichiditate ce le-au adus în pragul falimentului.
„În vest şi în Austria am depăşit punctul critic, şi înregistrăm din nou o creştere a preţurilor la imobiliare”, a declarat Eduard Zehetner, directorul executiv al ambelor grupuri.
Situaţia s-a întâlnit şi în cea mai mare parte a Europei emergente. Deşi tendinţa de depreciere a activelor nu s-a încheiat în unele ţări ale regiunii, în special în Balcani, alte ţări, ca Polonia şi Cehia, au fost foarte stabile, a declarat Zehetner.
Ambele grupuri au înregistrat însă pierderi în al patrulea trimestru fiscal ce s-a încheiat în Aprilie, din cauza deprecierii activelor, pierderile nete anuale crescând la 2,3 miliarde euro în cazul Immoeast şi 2 miliarde euro în cadrul Immofinanz.
Cele două grupuri, înfiinţate de Constantia Privatbank, au fost afectate anul trecut nu numai de prăbuşirea preţurilor la imobiliare, ci şi de legăturile cu Constantia, ce sunt investigate în prezent de procurori.