Sectorul de software şi servicii a fost în anii de după 2000 cel mai dinamic segment al industriei IT&C, cu creşteri anuale de 30-40%.
Creşterile au continuat în 2008, când cifra de afaceri a industriei a atins 2,54 miliarde de euro, cu 22% mai mult decât în anul precedent, potrivit datelor ITC. Producţia a avansat cu 27% la 1,86 miliarde de euro, în timp ce serviciile cu valoare adăugată au trecut pragul de 1 miliard de euro, în creştere cu 21 de procente.
Performanţele din 2008 au fost urmate în 2009 de un declin mai sever decât se anticipa. Cifra de afaceri a sectorului a inregistrat o cădere de circa 25%, determinată mai ales de servicii, unde au fost resimţite efectele contracţiei pieţei interne.