Litigiul privind datoria veche a Rompetrol de peste 600 de milioane de dolari moştenită de la Rompetrol a fost stinsă cu promisiunea că se va face un fond de investiţii de un miliard de dolari la care statul să deţină 20%. Cu alte 200 de milioane venite de pe nişte acţiuni, s-ar fi recuperat cam două treimi din datorie.
E departe de suma totală, dar e mai bine decât nimic. A trecut un an şi jumătate de când s-a stabilit printr-un acord că se va face acel fond de investiţii, dar nu s-a investit un cent.
Propunerea kazahilor ar fi fost ca să cumpere benzinării deja construite. Efectul în economie ar fi fost zero pentru că preluau staţii cel mai probabil de la companii străine care îşi repatriau profitul. Statul a refuzat şi a propus la rândul său construcţia unui combinat chimic în zona Dobrogea în care să se bage un miliard.
Discutabilă soluţie în condiţiile în care combinatele chimice nu sunt cele mai profitabile afaceri în vremurile astea. Dar tot era ceva. Pentru kazahi ar fi complicat pentru că trebuie să vină cu banii. Şi aşa se tot discută despre ce ar trebui făcut, în ce să se investească.
Trece timpul iar investiţiile prin fond ar trebui făcute în şapte ani cu numărătoare de anul trecut. Vine 2020 şi dacă nu s-a făcut suma atunci nu mai e mare lucru de făcut căci expiră termenul.
Pentru că la soluţia unui fond de investiţii s-a ajuns tot după o expirare de termen. În 2010 kazahii, ca stăpâni ai Rompetrol Rafinare trebuiau să depună la finanţe 603 milioane de dolari. Au plătit doar 71 de milioane ca să nu piardă controlul asupra rafinăriei Petromidia iar de restul a făcut statul acţionar minoritar. Acţionar la o rafinărie pe pierderi şi ale cărei acţiuni in piaţă erau la o treime din valoare nominală la care s-a făcut conversia datoriei. Apoi s-a ajuns la un acord, cu o vânzare de acțiuni undeva aproape de prețul pieței și cu promisiunea unui fond de investiții. Investiții care nu prea vin.
