În cât timp poți să plătești rovinieta dacă deja ai fost surprins de camerele de supraveghere din trafic. Sunt persoane care poate fără să vrea, ajung să uite că au de plătit rovinieta.
Asta nu ar fi o problemă în oraș. În momentul în care mașina este surprinsă de camera de supraveghere de pe autostradă, sau de pe un drum național sau european, apar însă și problemele.
Chiar și așa, rovinieta este obligatorie. Avantajul este însă că deși ai uitat să o plătești, mai ai timp la dispoziție să faci asta. Conform proiectului legislativ, din 2024 se poate plăti rovinieta în 24 ore după utilizarea drumurilor naționale.
În cât timp poți să plătești rovinieta dacă deja ai fost surprins de camerele de supraveghere din trafic
Acest privilegiu de a plăti rovinieta în 24 ore va fi de mare ajutor pentru participanții traficului ținând cont de amenzile automatizate.
Potrivit proiectului: ”Achitarea şi emiterea rovinietei pot fi realizate cu cel mult 30 de zile înainte (ca și până acum – n.red.) şi nu mai târziu de 24 de ore de la data de început a valabilității acesteia”.
Tarifele și termenele de valabilitate pentru rovinietă au rămas în mare parte aceleași însă condiția de a achita rovinieta înainte de utilizarea rețelei de drumuri naționale a fost eliminată.
Astfel, dacă ai plecat astăzi la drum, ai timp până mâine la aceeași oră să achiți rovinieta. În acest mod eviți situația în care poți fi amendat.