După datele difuzate de Comisia Europeană (CE), preţul benzinei, în Italia, a crescut enorm în ultimul an, din cauza accizelor ridicate.
La motorină, Italia se află pe locul al treilea în Europa, după Regatul Unit şi Suedia, cu o diferenţă de 30,2 eurocenţi faţă de celelalte ţări europene, după un studiu realizat de Centrul de studii „Promotor”, pe baza datelor difuzate de CE, la începutul lunii septembrie.
Pe baza acestor date, în UE preţul mediu al unui litru de benzină este de 1,59 euro, în timp ce în Italia este de 1,87 euro.
Italia, în acest clasament negativ al preţului ridicat al benzinei, este urmată, în ordine, de Suedia, Grecia şi Olanda.
Benzina cea mai ieftină se poate cumpăra în România, unde costă 1,35 euro la litru, precizează cotidianul roman menţionat.
Pentru motorină, media europeană este de 1,49 euro la litru, în timp ce în Italia costă 1,75 euro la litru.