Ana Draghici

În locul reşedinţei dictatorului libian, Muammar Kadhafi, va fi amenajat un parc public

dictator, Libia

Premierul, care a inaugurat joi acest proiect pe un vast teren aflat în ruină, a anunţat că aici vor fi construite o bibliotecă, un teatru şi un monument în memoria „martirilor Revoluţiei libiene”.

 

„Acest amplasament, care era simbolul despotismului, dictaturii şi fricii va deveni simbolul gloriei şi demnităţii”, a subliniat Abdelrahim al-Kib în cadrul unei ceremonii care a marcat un an de la intrarea rebelilor în reşedinţa fostului dictator, colonelul Kadhafi, pe 23 august 2011.

 

Complexul, care găzduia cartierul general al lui Muammar Kadhafi, a fost pur şi simplu ras de bombele NATO iar, ulterior, de asaltul dat de rebeli, care au intrat în capitală pe 20 august 2011.

 

Prima etapă constă în curăţarea molozului, o misiune încredinţată unor firme locale care urmează totodată să delimiteze şi să închidă terenul înainte de a demara lucrările de construire, potrivit agenţiei libiene Lana.

 

Însă, deoarece terenul este ocupat ilegal de zeci de familii fără locuinţe, un oficial din cadrul Ministerului Afacerilor Sociale a anunţat că aceste cazuri urmează să fie examinate pentru ca locul să poată fi mai întâi eliberat.

Ultimele Articole