Sorin Simon

Încă o zi neagră pe burse. Investitorii aşteaptă un semn de la Europa

asia, burse, burse asia, CDS, dow jones, Europa, faliment, Soc Gen, socgen, Societe Generale, Wall Street

Scăderi şi în deschiderea burselor asiatice

Bursele din Asia au deschis pe roşu după ce Wall Street a pierdut 5% în şedinţa de miercuri. Bursa din Seul a deschis în scădere cu 4%, dar a reuşit pe parcurs să recupereze aproape 1%. Indicele Nikkei scădea cu 1,29% la mijlocul şedinţei de tranzacţionare, iar Topix cu 1,4%. În Australia, indicele Bursei de la Sydney pierdea la deschidere 1,6%, iar la Shanghai, bursa deschidea în scădere cu 1,58%.

Panică în Europa: O mare bancă ar putea da faliment

Investiitorii aşteaptă deschiderea burselor europene după ce ieri au apărut zvonuri privind retrogradarea Franţei. Veştile proaste nu s-au oprit aici.  Acţiunile Societe Generale au căzut cu 16%, după ce la un moment dat îşi pierduseră 23% din valoare, după ce în piaţă s-a vehiculat ideea că banca are probleme mari şi că şefii băncii s-ar fi întâlnit de urgenţă cu preşedintele Sarkozy în cursul zilei de miercuri. Potrivit Bloomberg, cei de la SocGen “neagă categoric toate zvonurile”. CDS-urile băncii au ajuns la nivelul record de 2,99%, în creştere cu 0,29 pp.

Acţiunile BNP Paribas au pierdut 11%, cele ale Credit Agricole 15%. Băncile italiene au scăzut şi ele pe bursa de la Milano. Acţiunile UniCredit au căzut cu 9,1% şi cele ale Intesa SanPaolo Bank cu 13%.

După ce în cea mai mare parte a zilei bursele din Europa au stat pe verde, acestea au căzut abrupt spre sfârşitul şedinţei de tranzacţionare. Indicele german DAX scade cu aproape 8% , londonezul FTSE100 cu peste 2%, iar parizianul CAC40  pierde  5%.