Casa de brokeraj clujeană BT Securities a intrat în echipa JP Morgan, aceasta fiind singura noutate faţă de componenţa consorţiilor concurente.
Erste, BCR, Raiffeiesen Capital&Investment şi Intercapital Invest vor face echipă cu banca de investiţii Goldman Sachs.
Societe Generale – BRD şi ING Bank intră în echipa Citibank , iar JP Morgan a atras pe UniCredit CAIB, Alpha Finance, Alpha Bank. Un alt colos, Morgan Stanley s-a retras după ce a negociat o vreme cu Raiffeisen.
Statul aşteaptă între 300 şi 400 mil. euro din vânzarea a 15 % din acţiunile Romgaz şi aceasta ar fi poate cea mai importantă ştire despre piaţa românească de la privatizarea Petrom încoace, potrivit unor estimări neoficiale. Mai multe date despre ofertă în Trei coloşi ai pieţelor lumii vor conduce echipele concurente pentru listarea Romgaz.
Pe de altă parte, săptămâna aceasta vor începe consultările dintre oficialii TAROM şi casele de brokeraj Carpatica Invest si Swiss Capital (fosta KBC Securities), care au câştigat mandatul pentru vânzarea a 20% din acţiunile companiei, potrivit Economic Times.
Termenul pentru lansarea ofertei este de 120 de zile din momentul în care brokerii au finalizat toate documentele necesare. „Vrem să ieşim cu oferta până în vară, dar depinde bineînţeles şi de condiţiile de piaţă, deoarece căutam foarte mult să ieşim într-un context favorabil”, a declarat Marius Trif, directorul general al Carpatica Invest, citat de Economic Times.
Compania este evaluată la cel mult 300 mil. euro, dar cele mai conservatoare evaluări ar putea coborâ până la 100 mil. euro, potrivit unui document invocat de sursa citată.
Vânzarea unui pachet de acțiuni a unei companii aeriene este o încercare îndrăzneață pe orice vreme, de vreo 10 ani încoace) și cu atât mai mult în plină criză a datoriilor suverane. Dificultatea tranyacției TAROM este sporită și de pierderile companiei de circa 80 de milioane de euro, rezultate din afaceri de circa 220 milioane de euro.