Singura categorie care a înregistrat scădere a fost cea a depozitelor gospodăriilor populaţiei, de 0,2% comparativ cu luna anterioară, la 61,8 miliarde de lei. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, depozitele constituite de populaţie au urcat cu 3,4% (-3,9% în termeni reali).
Economiile realizate de persoanele juridice în lei (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au urcat cu 3,1% faţă de iulie, la 44,15 miliarde de lei şi cu 2,5% faţă de aceeaşi lună a anului precedent.
Depozitele în valută ale populaţiei şi firmelor, exprimate în lei, s-au majorat cu 0,6%, la 63,46 miliarde de lei (exprimate în euro, depozitele în valută au crescut cu 0,3%, la 14,9 miliarde euro). Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, au crescut cu 8,4% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor au urcat cu 7,5% )
Economiile în valută realizate de populaţie, exprimate în lei, au avansat cu 0,3% faţă de iulie şi cu 14,2% faţă de august 2009.
Soldul economiilor în valută constituite de firme era la finele lunii august de 23,9 miliarde de lei, în urcare cu 1% faţă de iulie şi cu 0,1% mai mare comparativ cu perioada similară din 2009.