Mai multe autobuze cu soldaţi ruşi care ar fi fost expuşi radiaţiilor în zona din jurul centralei nucleare de la Cernobîl ar fi ajuns la un spital din Belarus, scrie presa ucraineană. Potrivit Visegrad 24, care citează agenţia ucraineană de presă Unian, şapte autobuze cu soldaţi ruşi care ar avea sindromul iradierii acute ar fi ajuns la un spital din Belarus.
Şi publicaţia Reuters a scris, marţi, citând surse din rândul unor lucrători din zonă, că soldaţii ruşi care au capturat zona din jurul centralei nucleare de la Cernobîl ar fi trecut cu blindatele printr-o zonă extrem de toxică numită „Pădurea Roşie”şi au ridicat nori de praf radioactiv. De asemenea, aceleaşi surse au menţionat că soldaţii din convoi nu ar fi folosit niciun echipament anti-radiaţii. Un angajat de la Cernobîl spunea că a fost „sinucigaş” pentru soldaţi, deoarece praful radioactiv pe care l-au inhalat ar putea provoca boli grave, scrie Hotnews.
Cei doi lucrători ucraineni care au vorbit cu Reuters erau de serviciu când tancurile ruseşti au intrat în Cernobîl pe 24 februarie şi au preluat controlul asupra fostei centrale, unde personalul este încă responsabil pentru depozitarea în siguranţă a combustibilului nuclear uzat şi pentru supravegherea sitului.
Aceştia au spus că au văzut mai multe vehicule blindate în Pădurea Roşie, cea mai contaminată parte a zonei din jurul Cernobîlului, la aproximativ 100 km nord de Kiev.
Niveluri ridicate de radiaţii
„Un convoi mare de vehicule militare a condus pe un drum aflat chiar în spatele unităţii noastre şi acest drum trece pe lângă Pădurea Roşie. Convoiul a ridicat o coloană mare de praf. Mulţi senzori de radiaţie au indicat niveluri depăşite”, a spus una dintre surse. După ce au sosit trupelor ruse, cei doi angajaţi ai fabricii au lucrat aproape o lună acolo, iar săptămâna trecută li s-a permis să plece acasă. Atunci, comandanţii ruşi au permis trimiterea unor înlocuitori pentru o parte din personal.
Angajaţii centralei nu au voie în Pădurea Roşie
Zona împădurită a fost numită Pădurea Roşie după ce zeci de kilometri pătraţi de pini au absorbit radiaţiile de la catastrofa nucleară din 1986 şi şi-au schimbat culoarea în roşu. O zonă destul de mare din apropierea Cernobîlului este interzisă oamenilor care nu lucrează acolo sau nu au permisiuni speciale. În cazul Pădurii Roşii, considerată cea mai puternică zină contaminată, lucrătorii centralei nucleare nu au voie să meargă acolo.
Valeri Seida, director general interimar al centralei de la Cernobîl, nu se afla acolo în acel moment şi nu a fost martor la intrarea convoiului rus în Pădurea Roşie, dar a spus că i s-a spus de către martori că vehiculele militare ruseşti circulau peste tot în zona de excludere şi ar fi putut trece prin Pădurea Roşie.
„Nimeni nu merge acolo… pentru numele lui Dumnezeu. Nu este nimeni acolo”, a declarat Seida pentru Reuters. El a spus că angajaţii de la centrală le-au spus forţelor ruse că ar trebui să fie precauţi cu privire la radiaţii, dar nu avea idee dacă au acordat atenţie acestei informaţii.