Money.ro

Încrederea în climatul român de afaceri, în creştere

încredere, mediu de afaceri, OeKB, Reuters

Climatul de afaceri din Europa Centrală şi de Est şi-a continuat revenirea în ianuarie 2011, iar situaţia s-a îmbunătăţit pentru al şaptelea trimestru la rând. În aceste condiţii, indicele care măsoară percepţia asupra climatului de business a depăşit nivelul din octombrie 2008, iar indicele aşteptărilor a atins cel mai bun nivel din vara lui 2008. Optimismul este justificat de revenirea puternică a Germaniei, care poate absorbi şi mai multe importuri din Europa Centrală şi de Est.

 

Pe de altă parte, moralul investitorilor străini în privinţa României nu şi-a revenit atât de puternic. Indicele de încredere s-a majorat pentru la 27 de puncte în ianuarie faţă de 20 de puncte în octombrie 2010. În prezent, indicele mediului de afaceri plasează România pe locul 8, în urma Rusiei, Poloniei, Cehiei, Bulgariei, Slovaciei, Sloveniei şi Ucrainei. Ţara noastră este privită însă mai bine decât Croaţia, Serbia, Muntenegru şi Ungaria. Pe de altă parte, România este departe de nivelul din octombrie 2008, când era considerată drept ţara cu cel mai bun climat de afaceri. Sondajul realizat de Reuters şi OeKB ţine cont de opiniile a 400 de multinaţionale, cu sedii în Austria, care deţin peste 1.400 de firme în Europa Centrală şi de Est.