India cumpără aur de la FMI ca să susţină rezervele, în contextul deprecierii dolarului

aur, context, cumpărare, deprecierea dolarului, FMI, India, sustinere

Tranzacţia, echivalentă cu 8% din producţia minieră anuală, a fost prima vânzare de acest fel realizată de FMI în ultimii nouă ani şi aduce India pe poziţia a noua în clasamentul ţărilor cu cele mai mari rezerve guvernamentale de aur, potrivit cifrelor publicate de firma de cercetare GFMS Ltd. India deţinea anterior 358 tone de aur, potrivit statisticilor.

Vestea a fost „surprinzătoare, deoarece toată lumea credea că aurul va fi cumpărat de China”, a declarat James Moore, analist în cadrul TheBullionDesk.com.

„Deprecierea dolarului pare să determine toate băncile centrale să-şi consolideze portofoliile cu aur”, a spus N.R. Bhanumurthy, profesor în cadrul Institutului Naţional de Finanţe Publice şi Politici din New Delhi, completând că „aurul are o valoare sigură, comparativ cu dolarul american”.

Preţul aurului cu livrare imediată a fost puţin afectat de veste, meţinându-se în jurul valorii de 1.059,72 dolari/uncie, cu circa 11 dolari sub nivelul record de 1.070,80 dolari/uncie. India a cumpărat aurul la un preţ mediu de 1.045 dolari/uncie, potrivit unui oficial al FMI.