Indicele BET s-a apreciat cu 8,3% în ultima săptămână, pe fondul cererii ridicate de acţiuni bancare

acțiuni, BET, bursă, Bursa de Valori Bucureşti, BVB, indicele BET

Lichiditatea pieţei de acţiuni a scăzut cu 20% în prima săptămână din 2010, până la 79,83 milioane lei (19,09 milioane euro), comparativ cu rulajul cu acţiuni din săptămâna anterioară de tranzacţionare (21 – 24 decemrbie 2009), de 100,23 milioane lei (23,8 milioane euro). Rulajul pe secţiunea instrumentelor financiare s-a cifrat la aproape 17 milioane lei.

Pe de altă parte, capitalizarea pieţei reglementate a BVB a urcat semnificativ în intervalul 4 – 8 ianuarie, cu 7,7%, până la 86,23 miliarde lei (20,69 miliarde euro), faţă de 80,07 miliarde lei (19,05 miliarde euro) la închiderea şedinţei bursiere din 24 decembrie.

„Anul 2010 a început pe bursă într-un mod optimist. După un an 2009 foarte bun, cu aprecieri pe indici cuprinse între 37% şi 90%, indicii BVB au înregistrat aprecieri generoase în această săptămână, evoluţia fiind în corelaţie cu cea a pieţelor externe, care, cu amplitudine mai scăzută, au marcat de asemenea aprecieri. Explicaţia acestei evoluţii stă în apropierea sezonului de raportări financiare pe trimestrul IV 2009, companiile listate pe pieţele dezvoltate urmând ca începând cu săptămâna viitoare să le publice”, potrivit raportului de analiză al Intercapital Invest.

Indicele BET creşte peste 8% şi sparge pragul de 5.000 puncte

“Tiparul evoluţiilor din această săptămână a fost de creşteri, însă pe nivele modeste de lichiditate, ce ne încurajează să etichetăm aceste evoluţii drept creşteri sezoniere, de ordin speculativ. Am asistat la patru zile de creşteri, numai miercuri au apărut uşoare corecţii ce au determinat o închidere mixtă a indicilor, însă la finalul celor cinci şedinţe regăsim BET peste 5.000 de puncte, iar BET-FI peste 25.300 puncte, indicii înregistrând aprecieri ample, de peste 8 procente în cazul BET şi BET-C”, arată o analiză a Prime Transaction.

Astfel, indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri (blue-chips) listate la BVB, a crescut cu 8,26% în ultima săptămână, ajungând la 5.078,03 puncte, în vreme ce indicele compozit al pieţei, BET-C, care reflectă evoluţia acţiunilor listate la primele două categorii ale Bursei cu excepţia SIF-urilor, a încheiat cu un avans de 8,14%, până la 2.935,68 puncte.

De asemenea, indicele BET-FI, care arată evoluţia celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a înregistrat o creştere puternică, de 6,07%, la nivelul de 25.335,99 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, care reflectă evoluţia a 15 dintre cele mai tranzacţionate companii de la BVB, a urcat cu 8,11%, până la 10.458,96 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri de la BVB, a încheiat săptămâna cu un plus de 7,80%, 497,97 puncte, în vreme ce indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a 10 titluri din sectorul energetic de la Bursă, a câştigat 6,48%, până la nivelul de 634,77 puncte.

„Un alt aspect pe care trebuie să îl avem în vedere în următoarea perioadă este şi euforia de pe pieţele de capital care durează fără întrerupere de mai bine de 9 luni. Într-un orizont de timp ce 8-12 luni tendinţa pieţelor de capital ar trebui să rămână una pozitivă, însă în interiorul acestui interval nu poate fi exclusă şi o scurtă corecţie sau o perioadă de repaus a burselor”, consideră analiştii de la Intercapital.

Acţiunile SIF s-au scumpit puternic, dar rulajele au fost mai slabe ca de obicei

Tranzacţiile realizate cu acţiunile din sectorul SIF au însumat 29,95 milioane lei, în ultima săptămână, adică 37% din lichiditatea totală a pieţei de acţiuni.

Titlurile SIF Oltenia (SIF5) au fost cele mai lichide din sector, cu un rulaj de 12,46 milioane lei, şi s-au apreciat cu 7,87%, la preţul de 1,37 lei, în vreme ce titlurile SIF Moldova (SIF2) au încheiat săptămâna cu un avans de 5,26%, până la un curs de 1,20 lei, în urma unor tranzacţii de 8,82 milioane lei.

Preţul acţiunilor SIF Transilvania (SIF3) a urcat cel mai puţin din acest sector, cu 2,94%, până la 0,70 lei, pe o lichiditate de 3,46 milioane lei, în timp ce titlurile SIF Banat-Crişana (SIF1) s-au scumpit cel mai mult, cu 8,85%, la 1,23 lei, pe suportul unui rulaj de 2,68 milioane lei.

De asemenea, acţiunile SIF Muntenia (SIF4) s-au apreciat semnificativ, cu 5,63% la 0,75 lei, în urma unor schimburi de 2,51 milioane lei.

Acţiunile bancare au fost asaltate de investitori, BRD a câştigat peste 11%

Titlurile bancare au atras cel mai ridicat interes în acest debut de an, rulajul pe acest sector ridicându-se ân prima săptămână la 30,6 milioane lei, ceea ce reprezintă 38% din valoarea tranzacţiilor cu acţiuni de la BVB.

Vedetele săptămânii au fost acţiunile BRD SocGen, care au atras cea mai mare lichiditate din piaţă, de 13,22 milioane lei, iar cotaţia a săltat cu 11,54%, la 14,50 lei. De asemenea, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au consemnat o apreciere puternică, de 7,98%, la cursul de 2,30 lei, valoarea tranzacţionată fiind de 12,59 milioane lei.

Acţiunile Erste Bank (EBS) au câştigat 5,92%, ajungând la cotaţia de 116,30 lei, în urma unor schimburi de 4,62 milioane lei.

Apreciere spectaculoasă pentru tilturile Petrom, cotaţia sare 12% în ultima săptămână

Pe sectorul energetic s-au remarcat acţiunile Petrom (SNP), cu cel mai mare rulaj din segmentul lor, de 9,34 milioane lei, şi o apreciere spectaculoasă, de 12,05%, la un curs de 0,2790 lei/acţiune.

Pe de altă parte, schimburile cu titluri Rompetrol Rafinare (RRC) au însumat doar 2,21 milioane lei, iar acţiunile s-au scumpit cu 3,33%, până la 0,0651 lei, în vreme ce preţul acţiunilor Transgaz (TGN) a crescut cu 6,43%, la 167,10 lei, în urma unor tranzacţii de 1,38 milioane lei.

Ultimele Articole