Dacă în iunie 2009, trei din zece dintre cei chestionaţi credeau că situaţia financiară a familiei lor se va înrăutăţi în următoarele 12 luni într-o mai mică sau mai mare măsură, la diferenţă de un an acest procent a crescut la mai mult decât dublu, 65% dintre ei declarând acelaşi lucru.
Doar 6% speră ca situaţia lor să se îmbunătăţească în următorul an şi 23% se aşteaptă să rămână la fel ca în prezent. Atunci când compară starea lor financiară prezentă cu cea de acum un an, 68% dintre cei chestionaţi afirmă că aceasta s-a degradat şi doar 5 procente trăiesc mai bine decât în 2009.
În directă legătură cu situaţia financiară este şi încrederea în stabilitatea locului de muncă care a scăzut şi ea semnificativ faţă de anii de dinaintea crizei. Circa 85%) dintre români anticipează o creştere a şomajului şi numai 4% sunt optimişti în această privinţă.
Pentru 8 din 10 români perioada pe care o traversăm este un obstacol în calea economisirii. Nici următorul an nu pare să fie unul favorabil punerii banilor deoparte, peste 85% spunând că nu intenţionează să facă acest lucru, principalele cauzele fiind evoluţia preţurilor şi a ratei şomajului.
Peste 2 treimi dintre români estimează o creştere a inflaţiei în 2010 şi prima jumătate din 2011, în vreme ce un procent relativ asemănător a remarcat că ultimul an a adus preţuri mai mari la majoritatea produselor. În cealaltă extremă, doar unul din zece români speră la o scădere a preţurilor în următoarea perioadă.
În contextul adâncirii crizei economice, achiziţiile de case sau maşini nu intră deloc la capitolul priorităţi de investiţie pentru români. Intenţia scăzută privind cumpărarea acestor bunuri s-a menţinut constantă în ultimele 9 luni, 91%, respectiv 87% declarând în luna aprilie că este foarte puţin probabil să îşi ia o locuință sau un autoturism în următorii doi ani.
Peste trei sferturi dintre cei chestionaţi nu consideră că este o perioadă favorabilă cheltuirii unor sume importante nici pentru renovarea casei: cumpărarea unei centrale pentru încălzire, a unor noi obiecte sanitare etc.
Informaţiile provin din Barometrul de Încredere a Consumatorului, studiu cofinanţat de Comisia Europeană şi realizat lunar de GfK România. Datele sunt reprezentative pentru populaţia României în vârstă de 15 ani şi peste, eşantionul fiind de 1000 de persoane intervievate în fiecare lună.