Money.ro

Inflaţia anuală a crescut la 7,6% în februarie. Vezi care au fost cele mai mari scumpiri

alimente, carburanți, combustibili, date ins, inflatie, inflatie ins, INS, legume, marfuri alimentare, rata inflatiei, scumpiri

Mărfurile alimentare s-au scumpit cel mai mult în februarie şi au urcat rata inflaţiei lunare la 0,77% iar pe cea a inflaţiei anuale la 7,6%. Preţul alimentelor a crescut cu 1,76% faţă de ianuarie şi cu 8,83% faţă de februarie 2010.

La mărfurile nealimentare creşterea lunară este de 0,27% iar cea anuală de 7,27%. Serviciile s-au scumpit cel mai puţin: cu 0,03% faţă de ianuarie şi 5,96 faţă de februarie 2010. Cartofii sunt şi de acestă dată în topul scumpirilor. Preţul lor a urcat cu 10,3% faţă de ianuarie. Şi alte legume şi conserve de legume s-au scumpit cu aproape 8% într-o lună, arată datele INS. Fructele proaspete şi zahărul au înregistrat, de asemenea, o creştere a preţurilor de aproape 4 procente.  Din grupa alimentelor, doar ouăle s-au ieftinit, cu circa 2%.

La mărfurile nealimentare, creşterea preţurilor este mai mare de un procent doar în cazul ţigărilor în timp ce combustibilii au avut un avans lunar al preţurilor de 0,08%. S-au ieftinit uşor, cu mai puţin de un procent, pe parcursul unei luni, aparatele electrocasnice, autoturismele şi încălţămintea din piele iar dintre servicii chiria, transportul aerian şi telefonul.

Comparativ cu decembrie 2010, cel mai mult au crescut preţurile la cartofi, cu 17%, alte legume, 14,4%, fructe proaspete 7%, zahărul, 5,5% şi cărţile şi ziarele, 5%.

CELE MAI MARI SCUMPIRI
feb. 2011 vs ian. 2011

– cartofi: +10,34%
– alte legume: +7,98%
– fructe proaspete: +4,07%
– zahăr: +3,52%

SURSA: INS

Ultimele Articole