Analiştii intervievaţi de Mediafax se aşteaptă ca inflaţia din ianuarie să se plaseze între 1% şi 1,4% pentru indicatorul lunar şi 4,5% şi 5% pentru rata anuală.
Toţi economiştii au menţionat majorarea accizelor ca principal factor nefavorabil pentru rata inflaţiei din luna ianuarie, care s-a resimţit în special în preţurile ţigărilor şi tutunului, dar şi ale combustibililor, prin efectul cursului de schimb utilizat.
„Ca efect nefavorabil aş menţiona evoluţia accizelor la tutun, ţigări, la combustibili şi creşterea preţurilor la energia electrică. La polul opus, cea mai mare parte din aprecierea leului se va vedea direct în tarifele de la telefonie. În ceea ce priveşte efectul de bază, acesta nu are o influenţă evidentă, în condiţiile în care rata anuală a inflaţiei s-a situat la 1,2% şi în ianuarie 2009, din cauza deprecierii leului”, a declarat Cătălina Molnar, economist la RBS Bank România.
Ea consideră că inflaţia s-a situat în prima lună a acestui an la 1,4% în termeni lunari şi la 4,9% în ceea ce priveşte rata anuală.
Şi economistul-şef al BCR, Lucian Anghel, a afirmat că inflaţia a fost de 1,2 -1,4% în ianuarie, menţionând că rata lunară ar putea reprezenta o surpriză neplăcută.
„Rata anuală a inflaţiei se va situa la 4,7% – 5% în ianuarie, urmând să se plaseze la 4% la finele acestui an, ceea ce înseamnă că ne vom încadra în ţinta stabilită de banca centrală”, a spus Anghel.
Laurian Lungu, managing partner la Macroanalitica, estimează că inflaţia a fost de 1,3% în termeni lunari şi de 4,8% ca rată anuală.
„Rata de schimb valutar nu a mai creat în ianuarie presiuni aşa de mari ca în lunile anterioare pe inflaţie”, a spus Lungu, care consideră că indicatorul se va încadra în ţinta fixată de BNR pentru finele acestui an.
Economistul-şef al Raiffeisen Bank România, Ionuţ Dumitru, şi senior economistul ING Bank România Nicolaie Chidesciuc sunt cei mai optimişti în privinţa evoluţiei inflaţiei din prima lună a acestui an.
Astfel, Dumitru estimează că rata inflaţiei a fost de 1% în termeni lunari şi de 4,5% exprimată anual, din cauza majorării accizelor şi a preţurilor la electricitate.
Totodată, Chidesciuc consideră că preţurile de consum au crescut în ianuarie cu 1,1% faţă de decembrie şi cu 4,6% comparativ cu prima lună din 2009, şi a menţionat că evoluţia cursului de schimb a reprezentat un factor favorabil privind inflaţia.
Totuşi, Dumitru şi Chidesciuc au perspective total diferite privind inflaţia la finele acestui an, anticipând rate anuale de 3,5% şi, respectiv, 5%.
Rata anuală a inflaţiei a coborât de la 6,3% în 2008 la 4,74% anul trecut, în contextul unei creşteri a preţurilor cu 0,3% în decembrie faţă de noiembrie, dar Banca Naţională a României (BNR) a ratat ţinta pentru al treilea an consecutiv.
Pentru 2010, BNR ţinteşte încadrarea inflaţiei în intervalul 2,5 – 4,5% şi estimează că rata anuală se va situa la 3,5%.
Inflaţia reprezintă unul dintre criteriile fixate în cadrul acordul de finanţare externă semnat de România, în valoare de 20 miliarde de euro, şi coordonat de Fondul Monetar Internaţional. Totodată, inflaţia se numără printre criteriile de convergenţă pe care România trebuie să le îndeplinească pentru aderarea la zona euro.