Anghel Alexandru

Influenţa banilor în politica americană: Câți aleși sunt milionari

americani, congresul SUA, milionari

Cel puţin 268 dintre cei 534 de aleşi din Camera Reprezentanţilor şi Senat au avut un venit net de 1 milion de dolari sau mai mult în 2012, anul de referinţă pentru declaraţia de venit pe 2013, venitul mediu fiind de 1.008.767 dolari, precizează analiza realizată de ‘Center for Responsive Politics’ şi publicată pe OpenSecret.org.

Republicanii şi democraţii se află aproximativ la egalitate, cu un uşor avantaj pentru democraţi, al căror venit mediu este de 1,04 milioane dolari, faţă de 1 milion dolari pentru republicani.

 

Indiferent de partidul aleşilor, venitul acestora a crescut în decurs de un an, nivelul declarat în 2012 fiind de 990.000 dolari pentru democraţi şi 907.000 dolari pentru republicani. În momentul de faţă, un număr de 257 de aleşi, adică 48% din Congres, au trecut de pragul de 1 milion de dolari.

Cel mai bogat dintre cei aleşi este reprezentantul Darrell Issa, republican din California, care a făcut avere cu sistemul antifurt pentru maşini Viper, obţinând venituri nete estimate între 330 şi 598 milioane de dolari.

Cel mai sărac este colegul său David Valadao, tot republican din California, a cărui fermă de familie care vinde produse lactate are datorii de 12,1 milioane de dolari.

Aleşii americani „au fost dintotdeauna mai bogaţi decât media americanilor”, remarcă organizaţia care a realizat studiul. Dar, potrivit acesteia, faptul că aleşii bogaţi constituie acum o majoritate în Congres ‘reprezintă un punct de cotitură, în contextul în care sunt pe cale să abordeze subiecte ca indemnizaţiile de şomaj, bonurile de masă şi salariul minim’.