ING: Cursul ar putea creşte la 4,60 lei/euro în 6 luni şi să revină la 4,40 lei/euro în august 2010

august, BNR, creștere, euro, FMI, ING, lei, moneda nationala

„În condiţiile în care elementele macroeconomice înregistrează o deteriorare mai accentuată, ca urmare a înrăutăţirii recesiunii, iar aşteptările FMI vizează o adâncire a deficitului bugetar la 7,3% din PIB, prognozăm o depreciere mai pronunţată a leului pe termen mediu, ca urmare a deciziei de a folosi o parte din banii de la FMI pentru finanţarea deficitului bugetar”, anunţă ING.

ING vede o uşoară depreciere a leului peste o lună, până la 4,25 unităţi/euro, pentru ca, în 3 luni, cursul de schimb să urce până la 4,30 lei/euro.

„Moneda locală continuă să fie tranzacţionată într-un interval restrâns, în spatele stabilităţii cursului euro/leu aflându-se, probabil, banca centrală, care ar putea interveni pe piaţă, dacă va fi necesar, dat fiind că guvernatorul BNR şi-a reafirmat angajamentul de a menţine scăzut gradul de volatilitate a cursului”, se mai arată în raportul ING.

Cu toate acestea, pe 8 iulie, directorul general al ING Bank România, Mişu Negriţoiu, spunea că stabilitatea monedei naţionale nu va rezista prea mult, argumentând că soluţiile aplicate atât de BNR, cât şi de FMI sunt cele adecvate unor situaţii normale, nu de criză.

După ce Banca Naţională a României (BNR) a redus dobânda de politică monetară cu încă 0,50 puncte procentuale în 4 august, la 8,50% pe an, ING se aşteaptă la o nouă scădere a acesteia, tot de 0,50 puncte procentuale, în cadrul şedinţei de politică monetară din 29 septembrie.

Leul a pierdut 5,79% în faţa euro de la începutul acestui an, de la 3,9852 la 4,2158 lei/euro, în condiţiile în care nivelul maxim de depreciere a leului din 2009 a avut loc pe 22 ianuarie, când banca centrală a afişat un curs de referinţă de 4,3127 lei/euro.

Ultimele Articole