„Inglourious Basterds” se lansează vineri în SUA, sub semnul recenziilor pro şi contra

Mulţi spuneau despre Tarantino că, până în 2009, a supus marele ecran la toate „şocurile” posibile şi imposibile. Nonconformist şi inovator în egală măsură, regizorul american îşi „permisese” să ducă thriller-ul cu gangsteri spre horrorul cult şi realist, într-un „Reservoir Dogs” de-a dreptul revoluţionar, şi să răstoarne toate canoanele scenaristicii prin capodopera „Pulp Fiction”, căreia nici cei mai cârcotaşi cinefili nu îi pot aduce vreun reproş pentru simplul motiv că producţia nu respectă nicio regulă, ci doar inventează, inventează şi iar inventează. Ceva mai recent, seria „Kill Bill” l-a reconfirmat pe Tarantino drept clasic în viaţă, greu de copiat tocmai datorită imprevizibilului pe care îl oferă, minut după minut, filmele sale.

A venit, însă, anul 2009 şi, odată cu el, prima incursiune a cineastului consacrat şi ca scenarist în lumea celui de-al Doilea Război Mondial. Sub numele „Inglourious Basterds”, Tarantino prezintă povestea unei echipe de comando, formată din soldaţi americani de origine evreiască, a cărei misiune este aceea de a lichida ofiţeri germani din Franţa sub ocupaţie nazistă. Primul pe lista distribuţiei – Brad Pitt cu mustaţă, în spiritul deghizării perfecte pentru a se putea infiltra printre inamici. În privinţa reţetelor de marketing, americanii s-au întrecut din nou pe ei înşişi: teasere, trailer lansat cu mult înaintea primei proiecţii şi multă vâlvă în presa de specialitate, mai curioasă ca niciodată să disece ultima realizare semnată de „băiatul cel rău” din rândul regizorilor buni.

Recenziile apărute după prima prezentare a filmului, consumată în haine de gală la Cannes, s-au înmulţit pe măsura apropierii de data lansării pe scară largă, în toată lumea. Concluziile acestora, tranşante în majoritate, descriu „Inglourious Basterds” ca fiind un film foarte bun sau, din contră, un eşec.

Britanicii de la The Guardian, de pildă, pun tunurile pe fresca istorică imaginată de Tarantino, despre care spun că este „un curcan servit pe armură”. „Probabil că era mai bine pentru Tarantino dacă ar fi continuat pe linia inventivă a filmelor gen <Kill Bill>, pentru că acest <Kill Adolf> nu i-a reuşit”, scrie criticul Peter Bradshaw, pentru cotidianul britanic.

Francezii de la Les Echo sunt de părere că „Inglourious Basterds” este inferior celorlalte filme marca Tarantino. „E regretabil că regizorul nu a mers până la capătul provocării artistice, aşa cum făcea, în vremurile lui de glorie, la <Pulp Fiction> şi <Reservoir Dogs>”, scrie cotidianul francez.

Nici americanii nu au fost zgârciţi cu observaţiile nefavorabile. ScreenDaily notează, astfel, că povestea din film se dovedeşte destul de lipsită de conţinut, cu o intrigă „subţire”, iar dialogurile în stilul Tarantino îşi pierd mult din farmec şi din oralitate pentru că nu sunt purtate în limba engleză. New York Times taxează violenţa din film, catalogând pelicula ca fiind una „extrem de sângeroasă”, în timp ce HollywoodReporter scrie că scenariul producţiei este foarte static, în ciuda temei ofertante pentru acţiune.

Tot din SUA vin, însă, şi cronici favorabile, iar argumentele ţin de jocul actorilor şi, parţial, de caracterul de „entertainement” al peliculei. Astfel, San Francisco Chronicle este laudativ la adresa prestaţiilor actoriceşti, premiul I cu coroniţă revenindu-i austriacului Christoph Waltz. Acelaşi Walz este aproape urcat pe soclu în Die Welt, publicaţia germană considerând rolul austriacului net superior celui făcut de Brad Pitt.

Prezent şi el la premiera de pe Coasta de Azur, criticul Alex. Leo Şerban este ceva mai echilibrat, înclinând însă spre ideea că noul film al lui Tarantino are destule atuuri care să cheme publicul în sălile de cinema. „E un film de văzut, însă unul destul de clasic în comparaţie cu restul producţiilor lui Tarantino. Scenariul, deşi rescrie istoria, este credibil şi bine scris. Prestaţiile actoriceşti sunt şi ele credibile, mai ales cea a austriacului Christoph Waltz, premiat şi la Cannes pentru acest rol. Excepţie face, din păcate, Brad Pitt, care mi s-a părut mai puţin autentic. Nu ştiu să spun dacă filmul va prinde la publicul din România”, spune criticul Alex. Leo Şerban.

Într-un interviu acordat Le Figaro, Quentin Tarantino parează fiecare lovitură venită din direcţia criticilor de specialitate. „Violenţa este inerentă subiectului pe care îl tratez, respectiv cel de-al Doilea Război Mondial. Violenţa este chiar obligatorie pentru că <ticăloşii> mei au ca job să-i extermine pe nazişti”, explică regizorul.

Cineastul nu agreează nici ideea că dialogurile din film şi-ar pierde din firescul „mărcii” Tarantino. „Nu vreau să cobor sub un anumit prag de exigenţă. Dacă aş îngădui încălcarea acestei limite, ar însemna că aş renunţa să-mi mai fac filmul în stilul meu. (…) În orice caz, chiar sunt de părere că cele mai frumoase experienţe pe care le oferă filmele care îmi poartă semnătura sunt date de dialoguri”, mărturiseşte regizorul în vârstă de 46 de ani, care a recunoscut că i-au trebuit aproape 10 ani pentru a termina dialogurile din scena de deschidere.