Ponderea investiţiilor producătorilor nespecializaţi a reprezentat 38,8% din totalul investiţiilor pentru protecţia mediului, respectiv 1,843 miliarde de lei, urmată de cea a administraţiei publice (38,7% – 1,840 miliarde de lei) şi a producătorilor specializaţi (22,5% – 1,069 miliarde de lei).
În industria prelucrătoare s-au realizat 49,6% din cheltuielile pentru protecţia mediului efectuate de producătorii nespecializaţi, respectiv 2,686 miliarde de lei, în timp ce sectorul ‘producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze şi apă caldă’ a absorbit 31,4% – 457,7 milioane lei, iar industria extractivă 13,3% – 320 milioane lei.
Pe domenii de mediu, cele mai mari cheltuieli s-au înregistrat pentru managementul deşeurilor, 50,9% din totalul cheltuielilor pentru protecţia mediului, urmate de cheltuielile pentru protecţia apei – 15,5% şi de cheltuielile pe alte domenii de mediu – 14,7%.
Cheltuielile la nivel naţional includ investiţiile, cheltuielile curente interne (cheltuielile curente efectuate prin activităţi proprii de protecţia mediului) şi alte cheltuieli ale administraţiei publice (subvenţii acordate, transferuri), nefiind cuprinse cheltuielile curente externe (reprezentând în principal cheltuielile pentru cumpărarea de servicii de protecţia mediului de la terţi).