INS: Deficitul comercial s-a redus cu 61,6% faţă de luna aprilie a anului trecut

Deficit comercial, importuri

Exprimat în moneda naţională, deficitul comercial al României s-a redus cu 55,77% în aprilie faţă de luna similară din 2008, la 3,529 miliarde lei.

Astfel, importurile au scăzut în aprilie cu 40% faţă de aceeaşi lună din 2008, la aproximativ 2,97 miliarde euro, în timp ce exporturile s-au comprimat cu 23%, la aproape 2,14 miliarde euro.

Pe partea de importuri, cel mai mare declin a fost înregistrat în comerţul cu statele din afara UE, din care România a importat în aprilie mărfuri în valoare de 834,7 milioane euro, cu 40,8% mai puţin decât în luna similară a anului trecut – când importurile însumaseră 1,41 miliarde euro.

Importurile din celelalte 26 de state din UE au scăzut în aprilie cu 39,6%, la aproape 2,14 miliarde euro.

Cât priveşte exporturile, România a livrat către statele din afara UE mărfuri de 580,9 milioane euro, cu 31% mai puţin decât în aprilie 2008, în timp ce exporturile în UE au rezistat ceva mai bine, reducându-se cu 19,4%, la aproape 1,56 miliarde euro.

Faţă de martie, exporturile au scăzut în aprilie cu 16,8%, iar importurile cu 5,77%. În primele patru luni, deficitul comercial s-a diminuat cu 60,68%

Importurile au scăzut cu peste o treime (36,4%) în primele patru luni, la 11,56 miliarde euro, iar exporturile s-au redus cu aproximativ o cincime (20,3%) faţă de intervalul similar din 2008, la 8,7 miliarde euro. Drept urmare, deficitul comercial al României s-a redus cu 60,68% în perioada respectivă, la 2,86 miliarde euro (12,133 miliarde lei).

În primele patru luni din acest an, exporturile României către celelalte 26 de state din UE au scăzut cu 16% faţă de aceeaşi perioadă din 2008, până la 6,48 miliarde euro, iar importurile către restul ţărilor din blocul comunitar s-au redus cu 34,4%, până la 8,47 miliarde euro.

România a livrat către statele din afara UE mărfuri în valoare de 2,22 miliarde euro, cu 30,6% mai puţin decât în ianuarie-aprilie 2008, şi a importat cu 41,4% mai puţin, de 3,09 miliarde euro.

Maşinile şi echipamentele de transport au avut în continuare cea mai mare pondere în exporturile româneşti, de 40,8%, fiind urmate de combustibili (6,4%), produse agroalimentare, băuturi şi tutun (5,8%), materii prime şi materiale (5,6%) şi produse chimice şi conexe (4,2%). Alte produse manufacturate au reprezentat 37,2% din totalul exporturilor.

La importuri, maşinile şi echipamentele de transport au reprezentat 32,5%, fiind urmate de produse chimice (14,8%), produse agroalimentare, băuturi şi tutun (9,5%), combustibili (8,4%) şi materii prime (2,7%). Alte produse manufacturate au reprezentat 32,1% din totalul importurilor.

„Diferenţa dintre dinamica calculată pe baza valorilor exprimate în lei şi cea calculată din valori exprimate în euro a fost determinată de deprecierea monedei naţionale în lunile ianuarie-aprilie 2009 cu valori ce se situează în intervalul 14,6% – 17,3%, faţă de lunile corespunzătoare din anul 2008”, se mai arată în comunicatul INS.

Institutul Naţional de Statistică (INS) calculează importurile în preţuri CIF, ce includ costurile legate de transport din ţara de origine, şi exporturile în preţuri FOB, fără astfel de costuri.