Contractul a fost atribuit în 26 mai 2011, în urma unei licitaţii deschise la care au participat trei companii. Estimarea iniţială a valorii contractului a fost de 1,99 milioane lei, fără TVA.
Astfel, compania câştigătoare urmează să ofere servicii de programare de software de aplicatie, servicii de dezvoltare de software personalizat, servicii de asistenţă pentru software, precum şi servicii de formare specializată la sediul INS, precum şi la sediile direcţiilor teritoriale de statistică.
Totodată, INS plăteşte companiei Asseco SEE SRL 4,99 milioane lei, fără TVA, pentru echipamente IT de procesare a datelor RPL 2011. Estimarea iniţiala a valorii contractului a fost de 5,11 milioane lei, fără TVA. Contractul a fost atribuit tot pe 26 mai 2011, compania Asseco SEE SRL fiind singurul ofertant. Compania urmează să livreze INS computere personale, computere portabile, imprimante laser, imprimante matriciale şi accesorii de alimentare.
Statistica oficială în România se desfăşoară prin serviciile de statistică oficială şi este organizată şi coordonată de Institutul Naţional de Statistică, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanţat de la bugetul de stat.
INS are ca atribuţii, printre altele, elaborarea sistemul de indicatori statistici, metodologiile de calcul, tehnologiile şi standardele specifice de obţinere a indicatorilor. Totodată, INS elaborează studii şi analize pentru caracterizarea evoluţiei economico sociale, desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică în domeniul statisticii şi informează opinia publică, precum şi autorităţile publice cu privire la evoluţia economică şi socială a ţării şi furnizează utilizatorilor interesaţi indicatorii statistici obţinuţi.
De asemenea, Institutului Naţional de Statistică organizează şi conduce cercetările statistice referitoare la fenomenele şi procesele economico-sociale, prin recensăminte, anchete statistice totale sau prin sondaje.