Mai mult de un miliard de oameni se folosesc lunar de Instagram, iar jumătate dintre aceștia sunt dependenți în regim zilnic de aplicația care a devenit una dintre cele mai mai populare rețea de foto-sharing din lume.
Despre povestea succesului anteprenorial al lui Kevin, unul dintre cei mai tineri miliardari de pe glob, s-a tot scris, însă mai puțin despre familia sa. Cel ce a fondat Instagram alături de Mike Krieger, este căsătorit un Nicole Schuetz, cea pe care a cunoscut-o în timpul studenţiei la faimoasa Universitate Stanford. Tot la universitate l-a cunoscut și pe viitorul său partener cu care a intrat în istorie, Mike Krieger.
Laurette, frumoasă, dar se plânge că nu are noroc în dragoste. ”La acest capitol am eșuat!”
Kevin Systrom și Nicole s-au logodit în 2014 şi au devenit soţ şi soţie doi ani mai târziu, iar petrecerea de nuntă a fost extrem de discretă şi restrânsă, la care doar familia şi câțiva prieteni au fost prezenți. Antreprenoare la rândul ei, Nicole conduce o companie în domeniul energiei. În 2018, Kevin şi soţia au devenit şi părinţi, au o frumoasa fiică, pe numele său Freya. În ziua când micuța a venit pe lume, Kevin Systrom a făcut anunţul chiar pe aplicaţia pe care a inventat-o, glumind că micul lor câine ”are, de astăzi, o surioară”.
“Pentru mine, succesul a venit în momentul în care părinții mei au început să folosească Instagram”, a spus mai în glumă, mai în serios Systrom, care avea 27 de ani când a “inventat” cea mai populară rețea de foto sharing din lume.
În 2012, Instagram a fost achiziționat de Mark Zuckerberg pentru aproximativ 1 miliard de dolari. În 2018, Kevin Systrom și Mike Krieger au anunțat că se retrag din conducerea Instagram, justificând mișcarea prin dezvoltartea unor noi proiecte.
Anda Adam, primele declarații despre ruptura de soțul său: ”Când doi oameni nu se mai înțeleg…”