Instanţa a respins definitiv cererea lui Petru Prunea

Broker Cluj, Petru Prunea

Instanţa respinge definitiv cererea lui Petru Prunea de revocare a preşedintelui Broker Cluj, Anton Ionescu.

La sfârşitul lunii martie, consiliul de administraţie a Broker Cluj l-a demis pe Prunea din funcţia de preşedinte al consiliului şi l-a înlocuit cu Anton Ionescu, decizia a fost contestată încă de atunci de Prunea. Fostul director al Broker Cluj a încercat, însă toate metodele de contestare atât a deciziilor luate în cadrul societăţii, cât şi cele aplicate de CNVM.

Săptămâna trecută, Tribunalul Cluj a respins şi solicitarea de convocare a unei adunări generale la societatea de brokeraj pentru realegerea consiliului de administraţie. Şi CNVM a respins ca nefondată contestaţia lui Pentru Prunea privind sancţiunile aplicate.

El a rămas, însă cu interdicţia de a activa pe piaţa de capital timp de 5 ani. CNVM a sancţionat în aprilie întreaga conducere a intermediarului în frunte cu Petru Prunea, care a primit şi cele mai dure sancţiuni. În urma acestor probleme societatea a început un amplu proces de restructurare, iar recent a fost numit un nou director general Grigore Chiş.