Money.ro

Instanţa franceză a decis să anunţe după alegerea şefului FMI dacă Lagarde va fi anchetată oficial

alegere, Christine Lagarde, cursa, FMI, sef

Curtea şi-a amânat decizia pentru 8 iulie. Astfel, FMI va trebui să-şi aleagă şeful fără să ştie dacă Lagarde ar putea fi vizată în instanţă. Dominique Strauss-Kahn, fostul şef FMI, şi-a dat demisia după ce a fost pus sub acuzare pentru tentativă de viol.

 

FMI va trebui să aleagă până la sfârşitul lunii înlocuitorul lui DSK. Acuzaţiile la adresa lui Lagarde au fost prezentate de parlamentarii socialişti, de opoziţie. Ea este acuzată că a ignorat sfatul experţilor, intervenind într-o dispută între Bernard Tapie, om de afaceri şi fost ministru, şi Credit Lyonnais, bancă deţinută atunci de stat. Lagarde a decis ca disputa să fie rezolvată prin arbitraj constrângător, în 2007.

 

Tapie s-a ales cu despăgubiri de 240 milioane de euro. Lagarde a negat orice acuzaţie şi a spus că, şi dacă instanţa ar anunţa o anchetă oficială asupra sa, nu se va retrage din cursa pentru FMI.

 

Dacă ar fi judecată şi condamnată pentru abuz de autoritate, Lagarde ar risca până la cinci ani de închisoare şi 75.000 de euro amendă.