Instanţa respinge cererea fostului şef al Broker Cluj (BRK) de convocare a unei AGA pentru realegerea CA

BRK, Broker Cluj, Petru Prunea

Recent, Petru Prunea a dat în judecată Broker Cluj, cerând în instanţă convocarea în termen de 90 de zile a unei noi adunări generale pentru realegerea consiliului de administraţie prin procedura votului cumulativ. Fostul şef al Broker cerea totodată sancţionarea actualilor administratori pentru că nu au acceptat să îndeplinească obligaţia legală de a folosi această modalitate de numire.

În acest dosar, Broker Cluj a invocat două exepţii: lipsa calităţii procesuale active a lui Prunea şi lipsa condiţiilor de convocare a adunării generale a acţionarilor.

Totodată, Petru Prunea a făcut recurs într-un alt dosar prin care cerea anularea actului prin care Anton Ionescu a fost ales ca preşedinte al consiliului Broker, în locul lui Prunea. În ceea ce priveşte acest al doilea dosar, Broker a invocat tardivitatea formulării recursului.

Pe de altă parte, Broker Cluj se află în proces cu mai mulţi foşti angajaţi, majoritatea implicaţi în fraudele descoperite la începutul anului în cadrul companiei, intenţionând să recupereze de la aceştia daune şi creanţe în valoare totală de 5,88 milioane lei. Cea mai mare suma cerută unui angajat în instanţă de către Broker Cluj este de 840.600 lei.

De asemenea, Broker Cluj vrea să obţină 300.000 lei de la cinci angajaţi, printre care şi Petru Prunea, sumă reprezentând un transfer realizat în contul personal al fostei directoare de la sucursala Deva.

Alte sume de bani ce ar putea fi recuperate, totalizând 2 milioane lei, reprezintă împrumuturi acordate unor clienţi de către companie.

La sfârşitul lunii martie consiliul Broker Cluj l-a demis pe Prunea din poziţia de preşedinte şi l-a înlocuit cu Anton Ionescu.

Prunea a rămas, în continuare, în funcţia de director general al casei de brokeraj, pe care a fost însă nevoit să o părăsească ulterior, după ce Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare i-a interzis să mai activeze pe piaţa de capital pentru o perioadă de 5 ani, în urma neregulilor descoperite în cadrul societăţii.

Broker Cluj a intrat în vizorul CNVM după ce, în ianuarie, au ieşit la iveală probleme la sucursala din Deva, motiv pentru care Comisia a luat atunci decizia de a suspenda pentru două săptămâni autorizaţia de funcţionare a casei de brokeraj şi acţiunile tranzacţionate pe Bursă.

Neregulile se refereau la o fraudă estimată la câteva zeci de miliarde de lei vechi, săvârşită prin ridicarea unor sume de bani cu chitanţe false.

După plecarea lui Prunea şi depăşirea momentului de criză din cadrul Broker, consiliul companiei a organizat un concurs pentru ocuparea funcţiei de director general, ce a fost câştigat de Grigore Chiş, fost angajat al societăţii în perioada 1999-2005.

Noul director general a spus că vrea să aducă firma printre printre primii cinci intermediari din România, după volumele tranzacţionate, prin diversificarea serviciilor oferite prin internet şi axarea strategiei pe clienţii de retail.

Ultimele Articole